CNAIR: Emiterea rovinietelor şi a peajelor prin SMS va fi întreruptă joi dimineaţa, de la ora 5:00

Economica.net
08 02. 2017
iphone_email_received_19136800

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de drumuri naţionale din România, ca în data de 09.02.2017, începând cu ora 05:00, pentru o perioadă de maximum 1 oră, este posibil ca emiterea rovinietelor şi a peajelor, prin intermediul serviciului de mesaje scurte (SMS), să fie întreruptă ca urmare a unor lucrări de mentenanţă la sistemul informatic’ , se arată într-un comunicat al CMNAIR remis AGERPRES.
Astfel, achitarea peajului pentru trecerile efectuate pe la podurile peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, în data de 9 februarie 2017, se poate realiza până cel târziu ora 24 a zilei de 10 februarie 2017.

Potrivit sursei citate, utilizatorii reţelei de drumuri naţionale care folosesc infrastructura pentru care se aplică tariful de utilizare, în intervalul în care emiterea prin SMS nu este disponibilă, pentru evitarea aplicării sancţiunii contravenţionale, au obligaţia de a achita rovinieta în punctele de distribuţie aparţinând celorlalţi distribuitori autorizaţi.