CNAIR impune restricții de circulație camioanelor în timpul zilei în perioada 12 – 15 august pe Autostrada Soarelui și pe trei drumuri naționale
Astfel, pe A2, traseul Bucureşti (intersecţia A2 cu DNCB) – Fundulea – Lehliu – Feteşti – Cernavodă – Constanţa (intersecţia A2 cu A4) pe sensul Bucureşti – Constanţa, restricţiile se aplică în intervalul 6:00 – 22:00 sâmbătă şi luni, vineri de la 12:00 la 22:00, iar duminică de la 16:00 la 22:00. Pe sensul Constanţa-Bucureşti, restricţiile se aplică duminică şi luni în intervalul 6:00 – 22:00.
Totodată, pe DN 7, pe traseul Piteşti (Intersecţia DN7 cu DN7C) – Râmnicu Vâlcea – Veştem (Intersecţia DN7 cu DN1), pe ambele sensuri, restricţiile se aplică vineri, de la 18:00 la 22:00, iar sâmbătă, duminică şi luni de la 6:00 la 22:00.
Pe DN 39, pe traseul Agigea (intersecţia DN39 cu DN 39A) – Mangalia (limită municipiu), pe ambele sensuri, restricţia se aplică, vineri sâmbătă şi luni între orele 6:00 – 22:00, iar duminică între orele 16:00 şi 22:00.
De asemenea, pe DN 22C, pe traseul Murfatlar (intersecţia DN22C cu DN3) – Cernavodă (intersecţie DN 22C cu A2), pe sensul Murfatlar – Cernavodă, restricţiile se aplică doar duminică, între orele 6:00 – 22:00.
Compania menţionează că încălcarea prevederilor Ordinului MT-MAI nr. 1249-132/2018 constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.