‘Precizăm că lucrările se vor executa doar în cursul săptămânii, de luni până joi, în intervalul orar 22:00 – 06:00. Aceasta măsura a fost luată deoarece pe acest segment de drum traficul rutier este încă destul de intens spre şi dinspre litoral. Menţionăm că pe toată perioada lucrărilor circulaţia rutieră se va desfăşura pe o bandă pe sens. Având în vedere posibilitatea deteriorării condiţiilor meteorologice şi apropierea încheierii sezonului favorabil execuţiei lucrărilor, CNAIR nu a mai putut amâna efectuarea reparaţiilor’, precizează CNAIR într-un comunicat remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, aceste lucrări erau programate în luna iulie, tot pe timp de noapte, dar ele au fost amânate din cauza traficului intens specific sezonului estival.
Conducătorii auto care tranzitează zona sunt sfătuiţi să respecte semnalizările rutiere temporare şi să manifeste atenţie sporită ţinând cont că lucrările se executa pe timp de noapte.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei, pe site-ul companiei, dar şi pe paginile de Facebook şi Twitter ale CNAIR.