CNAIR închide iar podul de la Agigea în perioada 8-25 mai pentru reparaţii
Podul de la Agigea este situat pe Drumul Naţional 39 (DN39), kilometrul 9, fiind principalul drum care face legătura între Constanţa şi Vama Veche, trecând prin Mangalia. Lucrările la podul vechi de la Agigea au fost începute în 2010 şi urmau să fie finalizate în februarie 2013, dar au fost mult întârziate.
CNAIR închide circulaţia în luna mai la propunerea constructorului, măsura fiind sprijinită de Poliţia Rutieră.
”Închiderea totală a traficului pe pod este necesară în această perioadă pentru tensionarea finală a cablurilor, înlocuite în perioada septembrie-decembrie 2016, demontarea ancorajului provizoriu de pe pilonul central şi montarea elementelor rosturilor de dilataţie ale podului”, se arată în comunicat.
CNAIR a anunţat că, în perioada în care podul de la Agigea va fi închis, canalul Dunăre-Marea Neagră va putea fi traversat pe noul pod, aflat la o distanţă de 2,8 km. Pentru evitarea blocajelor în trafic, ruta alternativă propusă de CNAIR este nodul rutier A4 (intersecţia cu Drumul Naţional 39, Agigea) – A4 (intrare port Constanţa Sud) – podul nou peste canalul Dunăre – Marea Neagră – bretea acces la DN 39A- DN 39A – DN 39 (Eforie Nord – Agigea).
După redeschiderea podului, toate cele patru benzi vor putea fi utilizate fără restricţii de circulaţie pe întreaga durată a sezonului estival, potrivit companiei. În cazul în care vremea va fi favorabilă, fără vânt puternic, aceasta va permite finalizarea lucrărilor într-un termen mai scurt, susţin reprezentanţii CNAIR.
”La ora actuală hidroizolaţia podului a fost finalizată, iar din punct de vedere tehnic toate cele patru benzi de circulaţie vor fi funcţionale, începând din data de 5 mai 2017”, se arată în comunicat.
La finalul lunii aprilie, CNAIR a anunţat că traficul rutier pe podul Agigea se va desfăşura în continuare pe două benzi până în 5 mai, deoarece lucrările de montare a hidroizolaţiei pe acest pod sunt întârziate din cauza ploilor.
Demontarea ancorajului (un inel cu o greutate de aproximativ 90 de tone), presupune măsuri speciale, iar operaţiunea va fi efectuată cu ajutorul a două macarale cu o capacitate de 400 tone fiecare, utilaje care nu pot acţiona în condiţii de vânt puternic, potrivit CNAIR.
”În vederea evitării unor accidente care ar putea pune în pericol viaţa sau integritatea corporală a participanţilor la trafic, podul de la Agigea trebuie închis în totalitate, în perioada efectuării acestor manevre. Pentru tensionarea finală a cablurilor sunt necesare operaţiuni de nivelment al podului (stabilirea poziţiei iniţiale a tablierului podului) şi teste pentru măsurarea forţelor din fiecare cablu. Aceste teste se pot face doar după eliberarea oricărei sarcini de pe pod, ceea ce înseamna implicit oprirea traficului”, au explicat reprezentanţii CNAIR.