‘Compania Naţionala de Administrare a Infrastructurii Rutiere informează utilizatorii reţelei de autostrăzi şi drumuri naţionale din România că a lansat portalul www.erovinieta.ro. Prin intermediul site-ului se pot realiza mai multe operaţiuni: achitarea tarifului de utilizare (rovinieta) şi a tarifului de trecere pentru utilizarea podurilor peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă (peaj) cu ajutorul cardului bancar; verificarea valabilităţii rovinietei, verificarea achitării peajului şi a numărului de treceri efectuate prin secţiunea staţiei de taxare de la Feteşti pe benzile marcate e-tarif; gestionarea unei flote de vehicule ce permite achitarea sau verificarea facilă a rovinietei şi peajului’, se arată într-un comunicat al CMNAIR.
CNAIR precizează că anumite operaţiuni pot fi realizate doar dacă utilizatorul îşi creează un cont valid pe portal.
Utilizatorii care achită prin intermediul cardului bancar rovinieta/peaj pe www.erovinieta.ro nu vor suporta costurile comisionului de tranzacţionare sau alte costuri asociate tranzacţiilor online, toate aceste costuri fiind suportate de către CNAIR – SA. Costul total al rovinietei/peajului achitat prin intermediul www.erovinieta.ro este cel reglementat de legislaţia în vigoare, precizează compania.