CNAIR: Peste 3,3 milioane de vehicule au utilizat în perioada ianuarie – iulie podurile Feteşti şi Cernavodă

Peste 3,3 milioane de vehicule au utilizat podurile dunărene Feteşti şi Cernavodă, în perioada ianuarie – iulie, dintre care peste 72% au utilizat benzile marcate "etarif", unde tariful pentru tranzitarea staţiei de taxare de la Feteşti poate fi achitat anticipat sau, prin excepţie, până la sfârsitul zilei următoare trecerii (23:59), a anunţat joi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), potrivit News.ro.
Economica.net - J, 03 aug. 2017, 16:18
CNAIR: Peste 3,3 milioane de vehicule au utilizat în perioada ianuarie – iulie podurile Feteşti şi Cernavodă

Potrivit CNAIR, tot în acestă perioadă, s-au întocmit pentru vehiculele care au utilizat benzile „etarif” şi pentru care nu s-a regăsit un peaj (n.r- taxa de pod) valabil 66.777 de procese verbale de constatare a contravenţiei, scrie News.ro.

Dintre acestea, 35.273, adică 52,8%, au fost în perioada 23 iunie – 31 iulie. Restul de 31.504 procese verbale au fost întocmite pentru treceri efectuate în perioada 1 ianuarie – 23 iunie, adică 1,32% din totalul vehiculelor care au utilizat benzile „etarif” (3.300.000).

Din totalul de procese verbale de contravenţie menţionat au fost contestate în instanţă 1.560, reprezentând 2,34%.

Printre motivele pentru care au fost întocmite procese verbale de constatare a contravenţiei se numără: utilizatorii nu au achitat deloc tariful de trecere, utilizatorii au înscris numere de înmatriculare eronate în sms-urile transmise pentru achitarea tarifului sau utilizatorii au trecut de mai multe ori decât numărul de peaje achitate.

„Spre exemplu: un utilizator a tranzitat staţia de taxare de la Feteşti pe benzile marcate „etarif” mergând într-un sejur pe litoralul românesc, a achitat tariful dar, la întoarcere, a uitat să mai achite. Pentru trecerea neachitată s-a întocmit un proces verbal de constatare a contravenţiei”, a mai precizat CNAIR.

CNAIR a lansat la începutul lunii mai şi portalul www.erovinieta.ro prin intermediul căruia se poate achita rovinieta şi peajul cu ajutorul cardului bancar. Prin intermediul acestui portal utilizatorii mai pot verifica valabilitatea rovinietei, achitarea peajului şi a numărului de treceri efectuate prin secţiunea staţiei de taxare de la Feteşti pe benzile marcate e-tarif.

Pentru a evita blocajele din zona staţiei de taxare Feteşti, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a implementat, începând cu data de 30 aprilie 2015, posibilitatea ca plata tarifului de trecere pentru podurile Feteşti şi Cernavodă să se realizeze prin intermediul SIEGMCR (sistemul informatic de emitere gestiune şi monitorizare a rovinietei).

Potrivit Ordonantei Guvernului 15/2002, pentru tranzitarea staţiei de taxare de la Feteşti pe benzile marcate „etarif”, tariful poate fi achitat anticipat sau, prin excepţie, până la sfârsitul zilei următoare trecerii (23:59).

Te-ar mai putea interesa și
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii europeni ai Comerţului vor discuta luni ultimele tarife anunţate de Trump
Miniştrii Comerţului din Uniunea Europeană (UE) se vor reuni, luni, la Bruxelles într-o reuniune extraordinară, la care subiectul central va fi recenta decizie a lui Donald Trump de a impune......
Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei
Rusia anunţă capturarea a două noi localităţi în estul Ucrainei
Rusia a capturat în ultimele două zile încă două sate din regiunea Doneţk din vestul Ucrainei, a anunţat duminică ...
Aproape 10 candidaţi pe un loc la Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, la taxă, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
Aproape 10 candidaţi pe un loc la Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, la taxă, la Universitatea „Alexandru ...
Cea mai mare concurenţă la sesiunea de admitere în anul universitar 2025 - 2026 la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" ...
Elena-Simina Tănăsescu – aleasă preşedintă a CCR
Elena-Simina Tănăsescu – aleasă preşedintă a CCR
Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă preşedintele CCR, de către Plenul Curţii Constituţionale, duminică,13 iulie.