CNAIR preia de la Primăria Giurgiu drumul din zona frontierei cu Bulgaria
Potrivit unui comunicat al CNAIR, remis luni AGERPRES, prin acest protocol, compania doreşte să rezolve problema de viabilitate a părţii carosabile, astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii de siguranţă în zona frontierei cu Republica Bulgaria.
Încheierea acestui protocol a fost necesară deoarece, din punct de vedere legal, sectorul de drum în cauză se află în proprietatea Primăriei Municipiului Giurgiu.
Protocolul va fi valabil până la data exproprierii suprafeţelor destinate obiectivului de investiţii, Drum de legătură DN 5 – Şoseaua de Centură – Pod Prieteniei km 61+400′, obiectiv ce se va afla în administrarea CNAIR SA