CNAIR pune la bătaie 2,7 milioane de lei pentru lărgirea DN1 la patru benzi pe 300 de metri la Cornu
Contractul va include servicii de proiectare fazele P.A.C.+P.T.E.+A.T. și executie lucrări, inclusiv servicii cadastrale și intabularea coridorului de expropriere pentru obiectivul: “ Completare de la 3 la 4 benzi de circulație a sectorului de pe DN1 km 95+100 – km 95+400 în localitatea Cornu”.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 2 iunie 2021, potrivit informațiilor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).
Durata de realizare a serviciilor de proiectare fazele P.A.C.+P.T.E. inclusiv obținerea tuturor avizelor și a autorizatiei de construire – 3 luni (45 zile + 45 zile) de la data emiterii ordinului de începere. Durata de execuție a lucrărilor – 5 luni de la data emiterii ordinului de începere. Perioada de garanție de bună execuție a lucrărilor: minim 60 luni de la încheierea procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor, fără obiecțiuni.
Cât teren trebuie expropriat
Amintim că în aprilie, Ministerul Transporturilor a propus exproprierea a patru imobile pentru completarea la patru benzi a unui tronson de 300 de metri din DN1, aflat în zona localității Cornu. Pasionații de infrastructură menționau atunci că această secțiune, situată înainte de intrarea în localitatea Breaza, a rămas la trei benzi după lucrările de lărgire a DN1, derulate în urmă cu peste 15 ani.
Pentru realizarea lucrărilor aferente obiectivului „Completare de la 3 la 4 benzi de circulație a sectorului de pe DN1 km 95+100 – 95+400, în localitatea Cornu”, este necesară exproprierea unei suprafețe de 587 mp. Pentru aceasta, trebuie aprobată suma de 26.300 lei aferentă efectuării plăţii despăgubirilor a patru imobile proprietate privată care urmează a fi supuse procedurii de expropriere.