CNAIR scoate la licitaţie autostrada Suplacu de Barcău – Borş pentru 215 milioane de euro, fără TVA. Termenul maxim de realizare este de doi ani

Documentaţia pentru proiectarea şi execuţia celor aproximativ 60 de kilometri ai autostrăzii Suplacu de Barcău - Borş a fost transmisă luni spre SEAP, în vederea publicării, valoarea totală a contractului depăşind 215 milioane euro, fără TVA, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) printr-un comunicat.
Economica.net - lun, 21 aug. 2017, 18:18
CNAIR scoate la licitaţie autostrada Suplacu de Barcău - Borş pentru 215 milioane de euro, fără TVA. Termenul maxim de realizare este de doi ani

Proiectul este format din trei loturi, respectiv Suplacu de Barcău – Chiribiş (26 de km), Chiribiş – Biharia (29 de km) şi Biharia – Borş (5 km).

„Cu o valoare însumată de peste 215 milioane de euro, fără TVA, contractul urmează să prevadă o perioadă de proiectare de 6 luni şi o perioadă de 18 de luni pentru construcţie. Perioada de garanţie a lucrărilor, prevăzută în documentaţie, este cuprinsă între 5 şi 10 ani, în funcţie de opţiunea ofertanţilor”, se menţionează în comunicat.

Pentru acest proiect, prevăzut în Master Planul General de Transport, ofertele trebuie depuse într-un interval de 3 luni din momentul publicării.

La fel ca alte contracte scoase la licitaţie anul acesta de CNAIR, contractul pentru segmentul Suplacu de Barcău- Borş va conţine o serie de condiţii stricte printre care: eliminarea posibilităţii judecării litigiilor la Curtea de Arbitraj de la Paris, eliberarea autorizaţiei de construcţie doar după avizarea proiectului tehnic precum şi stabilirea clară a nivelului sancţiunilor aplicate Antreprenorului, în cazul în care acesta nu respectă termenele şi calitatea lucrărilor.

Segmentul Suplacu de Barcău – Borş face parte din Autostrada Transilvania şi urmează să asigure legătura dintre Vestul României şi Ungaria, prin Vama Borş.

Te-ar mai putea interesa și
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, pe care Moscova îl atribuie Kievului, asupra unor clădiri dintr-un oraş......
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
AUR nu participă la consultările de la Cotroceni; Simion: Nu avem ce discuta cu un preşedinte ilegitim
Preşedintele AUR, George Simion, a anunţat că formaţiunea sa nu participă la consultările de la Palatul Cotroceni pentru ...