CNAIR: Stocul de sare pentru deszăpezire este de 150.000 de tone, suficient pentru două luni
Potrivit sursei citate, necesarul total de sare este de 347.000 de tone.
‘Aprovizionarea cu sare va continua în funcţie de condiţiile meteorologice şi de consumul din actualul stoc’, se arată într-un comunicat al CNAIR.
CNAIR subliniază că, la data de 1 noiembrie 2017, CNAIR avea un stoc de 129.203 tone (43%) faţă de necesarul stabilit prin normativ pentru acea dată, adică 121.000 tone (35%).
‘În conformitate cu programul întocmit de către CNAIR SA în ceea ce priveşte întreţinerea curentă pe timp de iarnă 2017 – 2018, în această perioadă sunt în curs de semnare ultimele două Acorduri Cadru pentru Autostrada A1 (Bucureşti – Piteşti) şi A3 (Bucureşti – Ploieşti). Precizăm că semnarea Acordului Cadru pentru A3 (Bucureşti – Ploieşti) este programată în cursul zilei de mâine, 15.11.2017. Astfel, până la data de 21.11.2017, toate cele 57 de Acorduri Cadru vor fi semnate. Menţionăm că până la semnarea acestor contracte, dacă va fi cazul, activitatea de deszăpezire va fi asigurată de DRDP Bucureşti prin redistribuirea de utilaje de la alte secţii’, se mai spune în comunicat.