CNAS a recuperat 4,55 milioane de lei, în 2018, de la statele de origine ale străinilor care au primit tratament decontat în ţara noastră

23 10. 2019
medic_51920500

Cetăţenii străini din statele membre UE, ale Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană pot primi asistenţă medicală decontată în clinicile şi spitalele aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate, a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului ori în baza formularelor E 106, E109, E112, E120, E121 sau a formularelor S similare.
Pentru a-şi recupera banii plătiţi pe asistenţa medicală acordată străinilor în ţara noastră, Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (sau cea a municipiului Bucureşti, după caz) completează formularul E 125 RO sau E 127 RO şi îl transmite instituţiei omoloage din străinătate, prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

În 2018 am recuperat 4,55 de milioane de lei de la statele europene din care provin străinii care s-au tratat în România.

Pe de o parte, în anul 2018, CNAS a recuperat de la statele membre UE, ale Spaţiului Economic European (SEE) şi din Confederaţia Elveţiană suma totală de 4,55 de milioane de lei care reprezintă contravaloarea a 3.749 de formulare europene E125 RO, emise de Casele de Asigurări de Sănătate din ţara noastră, arată datele CNAS, studiate de Economica.

  • Cei mai mulţi bani au fost recuperaţi de CNAS, în 2018, din Italia – aproape 1,9 milioane de lei, Germania (608.000 de lei), Ungaria (463.000 de lei), Marea Britanie (404.000 de lei), Polonia (228.000 de lei), potrivit informaţiilor instituţiei, comparate de Economica.

Pe de altă parte, anul trecut, CNAS a obţinut din Olanda în jur de 1.100 de lei, iar din Marea Britanie – sub 800 de lei în contul formularelor europene E127 RO.

Spre comparaţie, în 2017, CNAS a încasat aproape 4,8 milioane lei de la statele europene din care provin străinii care au primit asistenţă medicală decontată pe teritoriul ţării noastre, potrivit unei statistici publicate anul trecut de Economica. 

Avem de recuperat 7,11 milioane de lei de la statele europene de origine ale străinilor care s-au tratat în ţara noastră în 2018.

În anul 2018, Direcţia Acorduri Internaţionale a CNAS a transmis organismelor de legătură din statele membre UE, ale Spaţiului Economic European, Confederaţia Elveţiană aproape 7.100 de formulare europene E125 RO, în valoare totală de 7,11 milioane de lei, pentru recuperarea sumelor de bani aferente serviciilor medicale de care au beneficiat asiguraţii străini pe teritoriul României.

Concret, CNAS are de recuperat peste 2,68 de milioane de lei din Italia, în jur de 1,83 de milioane de lei din Germania, peste 516.000 de lei din Ungaria, peste 472.000 de lei din Austria şi peste 269.000 de lei din Franţa, arată datele instituţiei, referitoare la valoarea formularelor E 125 RO, emise de Casele de Asigurări de Sănătate din ţară (CAS) pentru străinii care au beneficiat, pe teritoriul ţării noastre, în 2018, de servicii medicale decontate, acordate de furnizorii care au contract cu CAS, obţinute de Economica.