CNAS a sesizat Parchetul în privinţa neregulilor Direcţiei medicului şef

CNAS a transmis o sesizare către organele de cercetare penală - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 - cu privire la neregulile constatate în urma controlului efectuat de Direcţia Control şi Monitorizare la nivelul Direcţiei Medic Şef a CNAS.
Cristina Şomănescu - vin, 22 feb. 2013, 13:06
CNAS a sesizat Parchetul în privinţa neregulilor Direcţiei medicului şef

Iată lista neregulilor constatate în urma controlului făcut la Direcţia Medic Şef a Casei Naţionale.

  • Efectuarea unor cheltuieli pentru medicamente pe seama cărora nu au fost identificați plătitorii de contribuții (taxa clawback). Calcul prejudiciului depinde de identificarea acestora.
  • Nerespectarea de către personalul cu atribuții în domeniul clawback a prevederilor legale privind întocmirea unor documente, înregistrarea și arhivarea acestora, documente care au antrenat răspunderea juridică și/sau patrimonială a CNAS.
  • Neasumarea de către persoanele responsabile din Direcția Medic Șef a răspunderii privind soluționarea unor sesizări și petiții adresate de persoane juridice, privind subiecte care pot fi generatoare de efecte patrimoniale și/sau juridice la nivelul CNAS.

 

Te-ar mai putea interesa și
Creșterea fiscalității ar fi devastatoare pentru turism – Simona Constantinescu, președinte FIHR
Creșterea fiscalității ar fi devastatoare pentru turism – Simona Constantinescu, președinte FIHR
O eventuală creștere a fiscalității în turism ar fi o lovitură devastatoare pentru un sector deja subfinanțat și subpromovat prin politici publice, consideră Simona Constantinescu,......
Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori de la 99 la 17
Romsilva, care a cheltuit sute de milioane de lei pentru bonusuri sau prime de pensionare, va reduce numărul de directori ...
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că a propus reducerea numărului de directori din Regia Naţională a Pădurilor ...
Putin i-a spus lui Trump că va riposta la recentele atacuri ale Ucrainei
Putin i-a spus lui Trump că va riposta la recentele atacuri ale Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, a cerut miercuri să nu se manifeste slăbiciune față de Vladimir Putin, în ...
Ucrainienii speră că partenerii europeni vor furniza arme și muniții
Ucrainienii speră că partenerii europeni vor furniza arme și muniții
Guvernul ucrainean se bazează pe creșterea producției în colaborare cu partenerii europeni pentru furnizarea de arme ...