CNAS: Actualizarea preţurilor la medicamente, sursă de finanţare pentru tratamentele inovatoare

Economica.net
24 02. 2015
web_pills2_stockphoto_53536800

‘Astfel, se pun în aplicare prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 75 emis în anul 2009, care prevede că preţul medicamentelor trebuie să fie mai mic sau cel mult egal cu cel mai mic preţ al aceluiaşi medicament din 12 ţări: Republica Cehă, Bulgaria, Ungaria, Polonia, Slovacia, Austria, Belgia, Italia, Lituania, Spania, Grecia şi Germania’, a afirmat CNAS într-un comunicat remis marţi presei.

Potrivit CNAS, pentru multe dintre medicamentele de uz uman, reactualizarea preţului nu s-a mai realizat în ultimii cinci ani.

CNAS susţine că la unele medicamente reducerea de preţ va ajunge până la 20%.

În opinia reprezentanţilor CNAS, prin reevaluarea preţurilor la medicamente se estimează că se va realiza o economie ‘substanţială’ în anul 2015, fonduri care vor rămâne în sistem şi vor fi utilizate pentru finanţarea terapiilor inovatoare.

‘Acest lucru va reprezenta un beneficiu real pentru sistem. Practic, vom putea trata un număr mai mare de pacienţi cu aceleaşi costuri, iar diferenţa de bani pe care o vom economisi astfel o putem utiliza în sistem pentru tratamentele inovatoare. Mă refer aici la tripla terapie, interferon free şi nu numai. Chiar dacă avem aceşti bani, vom încheia contracte cost-volum-eficienţă care să asigure accesul la aceste tratamente unui număr cât mai mare de bolnavi’, a declarat Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, potrivit comunicatului de presă.

Ministerul Sănătăţii a solicitat, luni, deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă să îşi actualizeze, până la data de 10 martie, toate preţurile la medicamentele de uz uman, în conformitate cu Ordinul Ministrului Sănătăţii 75/2009.

‘Această intrare în normalitate a preţurilor medicamentelor înseamnă de fapt o schimbare în beneficiul sistemului de sănătate, astfel încât majoritatea medicamentelor vor avea o revizuire în scădere a preţurilor. Asta va însemna o economie substanţială la bugetul de stat, care se va regăsi în tratamente şi medicamente inovatoare pentru pacienţi’, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă.