CNAS: Aproape 750.000 de carduri europene de sănătate au fost eliberate în intervalul 2008-2011

Economica.net
11 07. 2012
sigla_cnas_kalos_ro_98754200

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) – prin casele judeţene, cea a municipiului Bucureşti, dar şi prin cele aparţinând altor reţelele sanitare decât cea a Ministerului Sănătăţii – au eliberat în 2008 un număr de 36.210 carduri europene de sănătate. În 2009, totalul cardurilor eliberate a crescut considerabil la 161.102 carduri, în 2010 a urcat, de asemenea, la 239.140, iar anul trecut a fost de 307.888.

În ceea ce priveşte decontarea tratamentelor din străinătate, aceasta reprezintă plăţile efectuate de către CNAS, în contul caselor de asigurări, către organismele de legătură din statele membre UE/SEE, reprezentând cheltuielile serviciilor medicale acordate în baza cardului european de asigurări sociale de sănătate sau a certificatului provizoriu de înlocuire a cardului ori în baza formularelor E 106, E 112, E 120.

Potrivit datelor CNAS, pentru 2008, au fost astfel plătiţi aproximativ 3,8 milioane de euro, pentru 2009 – peste patru milioane de euro, pentru 2010 – aproximativ 1,5 milioane de euro, iar pentru anul trecut, între un milion şi 1,5 milioane euro, sumele rezultând din conversia celorlalte valute în euro.

De asemenea, CNAS a rambursat, în acelaşi interval, cheltuieli privind serviciile medicale suportate de către asiguraţii români pe teritoriul altui stat membru UE/SEE, după cum urmează: în 2008 -341,12 mii lei, în 2009 – 1.936,15 mii lei, în 2010 – 3.575,00 mii lei, iar în 2011 – peste 3.000,00 mii lei.

Comisia Europeană (CE) a reamintit, marţi, că orice persoană care călătoreşte într-o ţară din UE sau în Islanda, Liechtenstein, Norvegia ori Elveţia trebuie, mai întâi de toate, să aibă o asigurare de sănătate.

„Intenţionați să călătoriţi în UE, Islanda, Liechtenstein, Norvegia sau Elveţia? Dacă da, nu uitaţi să luaţi cu dumneavoastră cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS). Cardul vă scuteşte de complicaţii, timp şi bani pierduţi în cazul în care vă îmbolnăviţi sau suferiţi un accident în afara ţării. Cardul este eliberat gratuit de către sistemul naţional de asigurări de sănătate. Cardul garantează accesul la îngrijiri medicale de urgenţă în aceleaşi condiţii şi cu aceleaşi costuri (tratamentul putând fi gratuit în anumite ţări) valabile pentru persoanele asigurate din ţara respectivă”, s-a arătat într-un comunicat al CE.

Totodată, CE a precizat că un ghid practic privind modul de utilizare a cardului în cele 27 de ţări ale UE, dar şi în Islanda, Liechtenstein, Norvegia şi Elveţia, este în prezent disponibil ca aplicaţie pentru telefoane inteligente (smartphones). Aplicaţia cuprinde informaţii generale despre card, numerele de telefon de urgenţă, tratamentele care sunt acoperite şi costurile, modul de a depune o cerere de rambursare şi pe cine trebui contactat în cazul în care a fost pierdut cardul. Aplicaţia este disponibilă în 24 de limbi.