HCNAS: Asiguraţii care apar neasiguraţi în sistem arată ca sistemul funcţionează
Modul de prescriere a reţetei electronice aduce în prim-plan problema datelor neactualizate privind statutul de asigurat al pacienţilor care vin la medicul de familie şi solicită servicii medicale.
De exemplu, pacienţi cu plata la zi a contribuţiei la Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate află în cabinetul medicului de familie că figurează în sistem ca neasiguraţi în SIUI – sistemul informatic unic integrat al CNAS, pentru că nu şi-ar fi achitat contribuţia la Fond. Detaliul relevant în acest context se referă la data cu care aceşti pacienţi figurează în SIUI că nu au achitat contribuţia la Sănătate. Aceasta este neactualizată în sistemul informatic SIUI.
Problema e veche şi Casa de Asigurări de Asigurări nu e dispusă să şi-o asume. Din contră, şeful interimar al Casei, Dorin Ionescu, spune că tocmai aceste inadvertenţe privind calitatea de asigurat a pacienţilor demonstrează că sistemul funcţionează.
„Faptul că există inadvertenţe referitoare la statutul de asigurat în sistem e o dovadă că SIUI funcţionează”, a spus Dorin Ionescu. Şeful Casei Naţionale contrazice astfel auditorii Curţii de Conturi care susţin că implementarea SIUI vizează chiar creşterea gradului de colectare a contribuţiilor la Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Amintim că în decembrie 2011, Curtea de Conturi a publicat raportul de audit al SIUI, efectuat în 2010. Auditul Curţii de Conturi care a vizat explicit SIUI mai arată că implementarea SIUI vrea limitarea fraudelor din sistem, prin eliminarea situaţiilor în care un pacient este înscris pe listele mai multor medici de familie.
Revenind la şeful interimar al CNAS, el a mai spus vineri, 25 mai, că SIUI gestionează corect baza de date cu asiguraţi. Inadvertenţele în sistem care vizează, în principal, neactualizarea statutului de asigurat al pacienţilor apar din vina Fiscului care transmite aceste date destul de greoi şi din vina Caselor de Pensii, în cazul pensionarilor.
„SIUI administrează corect baza de date, date care vin de la ANAF, de la Casele de Pensii, etc. De la 1 iulie, vor veni de la ANAF date şi despre independenţi (n.red. asiguraţi care obţin venituri din activităţi independente)”, a mai spus Dorin Ionescu.
Pornind de la premisa că medicii vor prescrie reţete electronice pacienţilor din 1 iulie, condiţionaţi de acest statut de asigurat al pacienţilor lor, e elementar şi imperativ ca medicul să vadă în sistem statutul de asigurat al pacienţilor actualizat la zi.
SIUI a costat peste 100 de milioane de euro.
Informaţia apare în raportul de audit al Curţii de Conturi, publicat în decembrie 2011. În aceşti bani intră proiectarea şi construirea SIUI, operarea SIUI, trasferul componentelor către CNAS. Cei mai mulţi bani, adică peste 97 de milioane de euro, au fost alocaţi chiar din bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (alimentat cu banii din contribuţiile asiguraţilor)
SIUI a fost lansat în decembrie 2010 pentru a uniformiza sistemul de raportare şi prelucrare a datelor din sănătate, la nivel naţional.
La realizarea sistemului informatic unic integrat a lucrat un consorţiu format din Hewlett-Packard (HP), în calitate de integrator de sistem şi furnizor de infrastructura informatică, Serviciul de Transmisiuni Speciale (STS) pentru servicii de telecomunicaţii şi SIVECO România care a asigurat proiectarea, dezvoltarea şi instalarea aplicaţiilor informatice.
La auditul efectuat în 2010, Curtea de Conturi a estimat erorile constatate la SIUI la 5,8 milioane de lei. Curtea de Conturi a mai găsit atunci nereguli de la încheierea contractului pentru SIUI la punerea lui în funcţiune.