CNAS creşte numărul de analize care se pot efectua în ambulatoriu şi numărul serviciilor medicale care se pot acorda în spitalizare de zi

În asistența medicală primară se creează cadrul legal care permite depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra sănătăţii populaţiei şi se introduc noi instrumente în vederea realizării consultaţiilor preventive pentru persoanele cu vârsta între 40 şi 60 ani (riscograme pentru depistarea precoce a posibilității dezvoltării de boli cardio-vasculare, cerebro-vasculare, oncologice, a diabetului, a bolii cronice de rinichi, precum și pentru evaluarea sănătății mintale şi reproductive) şi pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani (evaluarea comportamentelor cu impact global asupra sănătăţii, a riscului fatal cardiovascular, oncologic, al osteoporozei, de incontinenţă urinară, evaluarea sănătății mintale, a riscului de demenţă şi depresie), reiese din Contractul-cadru din sănătate care intră în vigoare la 1 iulie.
Economica.net - vin, 26 mai 2023, 13:42
CNAS creşte numărul de analize care se pot efectua în ambulatoriu şi numărul serviciilor medicale care se pot acorda în spitalizare de zi

Începând cu data de 1 iulie 2023 va intra în vigoare noul Contract-cadru, care va reglementa multianual condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, acest act normativ fiind aprobat de guvern în cadrul ședinței de vineri, 26 mai.

Ce schimbări intră în vigoare la 1 iulie în sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultațiile de prevenție la medicul de familie. Tot în scopul consolidării prevenţiei, medicii de familie vor recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care pot beneficia gratuit asigurații.
Mecanismul de finanțare în asistența medicală primară a fost modificat, astfel încât prin schimbarea ponderii plății per capita și pe servicii, de la 50%-50% la 35%-65%, s-a creat posibilitatea introducerii de noi servicii de prevenție de care vor beneficia mai mulți asigurați, din grupe de vârstă mai numeroase decât în prezent.

De asemenea, prin noul Contract-cadru se reglementează pentru prima dată plata în funcție de performanță, medicina de familie fiind primul segment de asistență medicală pentru care se alocă o sumă din bugetul FNUASS în acest scop. Informaţia a fost anunţată, în exclusivitate, de Economica.net în februarie.

Se introduc noi măsuri în scopul reducerii disparităților dintre mediul rural și cel urban în privința accesului la servicii medicale, prin crearea de stimulente în scopul atragerii medicilor de familie în zonele rurale slab acoperite/neacoperite cu asistenţă medicală primară.

Astfel, medicul care va alege să îşi desfăşoare activitatea într-o localitate din mediul rural va avea o bonificaţie de 50% față de veniturile pe care ar putea să le obțină în mod similar în mediul urban, sau de 100% dacă în localitate nu există nici un alt medic de familie/punct de lucru.

În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate pachetele de servicii diagnostice şi terapeutice se extind, prin introducerea de noi servicii.
A fost creat cadrul legal pentru creșterea accesului asiguraților la servicii de medicină fizică și de reabilitare în ambulatoriu, fiecare furnizor având obligația de a asigura un program de activitate de 7 ore/zi, respectiv 35 ore/săptămână.
În asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se extinde semnificativ pachetul de analize şi investigaţii și se introduce posibilitatea furnizorilor de a încheia contract cu casa de asigurări de sănătate pentru punctele de recoltare mobile.

Se reglementează posibilitatea decontării peste valoarea de contractată de laboratoare cu casele de asigurări de sănătate atât a analizelor recomandate de medicii de familie, ca urmare a consultațiilor preventive acordate persoanelor asigurate cu vârsta de peste 40 de ani și a celor pentru monitorizarea evoluţiei sarcinii.
Laboratoarele vor putea transmite medicului curant prin poșta electronică rezultatul analizelor şi investigaţiilor paraclinice.

În asistenţa medicală spitalicească se extind listele serviciilor medicale care pot fi acordate în regim de spitalizare de zi cu peste 100 de servicii noi și se introduce condiţia ca unităţile să asigure un program în spitalizare de zi de minimum 5 zile/săptămână şi de 7 ore/zi acoperit de prezenţa a cel puţin unui medic de specialitate.
Contravaloarea serviciilor de cazare solicitate persoanelor asigurate de unităţile sanitare cu paturi nu va putea depăși 300 de lei/zi. Informaţia a fost anunţată, în exclusivitate de Economica.net, în luna aprilie.

Pentru îngrijirile medicale și paliative la domiciliu se reglementează posibilitatea acordării acestora la locația declarată de persoana asigurată, indiferent de casa de asigurări de sănătate la care este luată aceasta în evidență.
De asemenea, se introduc servicii noi şi crește de la 90 la 180 de zile perioada pentru care asiguraţii cu vârsta sub 18 ani pot beneficia de îngrijiri medicale și paliative la domiciliu.

Pentru medicamentele compensate se introduc noi reglementări privind prescrierea biosimilarelor, atât la inițierea tratamentului, cât și la continuarea acestuia, precum şi obligaţia caselor de asigurări de sănătate de a monitoriza semestrial prescrierea produselor biologice.

În pachetul de bază se introduc noi dispozitive medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, printre care menţionăm: manșoanele compresive pentru asiguratele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice, fotoliul rulant activ, dispozitivul de asistare a tusei, orteza craniană.

„Aceste reglementări nu reprezintă o simplă actualizare a actelor normative din domeniul asigurărilor sociale de sănătate, ci o adevărată reformă de reorientare a sistemului și de utilizare eficientă a Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

Te-ar mai putea interesa și
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
ANPIS: Aproape 1,2 miliarde lei, valoarea alocaţiilor de stat pentru copii plătite în noiembrie 2024
Valoarea alocaţiilor de stat pentru copii achitate în luna noiembrie 2024 a fost de 1,2 miliarde de lei, iar suma medie plătită a scăzut uşor, de la 336,31 în octombrie, la 336,18 lei pe......
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele Vladimir Putin promite mai multe ”distrugeri” în Ucraina după atacul din Rusia de sâmbătă
Preşedintele rus Vladimir Putin a promis duminică şi mai multă "distrugeri" în Ucraina după un atac cu drone în ajun, ...
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Inteligența artificială și locurile de muncă. Românii, printre cei mai îngrijorați europeni de pierderea joburilor
Românii se află printre europenii care se tem cel mai mult că inteligența artificială va duce la pierderea multor locuri ...
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas creează un gigant european în domeniul gestionării activelor,după tranzacţia 5,1 miliarde euro cu Axa
BNP Paribas SA va plăti 5,1 miliarde de euro pentru achiziţionarea diviziei de gestionare a activelor grupului francez ...