CNAS schimbă modalitatea de decontare a serviciilor medicale şi prevede pentru 2020 un buget mai mare cu 25%
Modificările au fost anunţate marţi, în deschiderea Profit Health Forum, de către preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.
„Vrem să nu mai existe raportare lunară, trimestrială, anuală, doar raportare zilnică. Când s-a încheiat ziua, s-a încheiat şi raportarea, se trimite în sistem în timp real, se validează, iar apoi se şi plăteşte. Nu va mai exista varianta de raportare la zeci de zile, ca să se mai adauge ulterior servicii”, a arătat şeful CNAS, care a precizat că astfel se urmăreşte şi validarea în timp real a serviciilor medicale.
Ciurchea a adăugat că au fost pregătite, totodată, pachete minime pentru afecţiuni şi pacient, care vor fi decontate de CNAS şi care vor intra în vigoare cu noul contract-cadru din sănătate.
Potrivit lui Vasile Ciurchea, CNAS a estimat pentru anul viitor un buget cu 25% mai mare decât cel actual.