CNATDCU a înregistrat o sesizare referitoare la acuzaţiile de plagiat din teza de doctorat a Codruţei Kovesi
Potrivit site-ului CNATDCU, s-a înregistrat vineri, 7 octombrie, o notificare privind teza de doctorat a şefei DNA, al cărui expeditor nu este precizat în transcriptul documentului publicat pe site-ul CNATDCU.
Potrivit legii, CNATDCU are obligaţia de a se pronunţa în termen de 45 de zile cu privire la sesizările primite cu privire la suspiciunile de plagiat.
Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a declarat marţi, la Parlament, că în cazul în care se va dovedi că teza de doctorat a şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, e un plagiat „se vor lua exact aceleaşi decizii aplicate în cazuri similare, potrivit legii”.
„Potrivit legii, va trebui să aplicăm exact aceeaşi procedură şi se vor lua exact aceleaşi decizii care au fost luate în cazuri similare până acum”, a afirmat Dumitru, întrebat dacă îi se va retrage titlul de doctor Laurei Codruţa Kovesi în cazul în care va fi dovedit plagiatul.
Ministrul a precizat că deocamdată nu a primit niciun fel de rezultat final de la Timişoara. „Deocamdată, de la Timişoara nu am primit niciun fel de rezultat final în legătură cu evaluarea tezei de doctorat a doamnei Kovesi. Ceea ce am afirmat public este că vom finaliza această metodologie, pe care o vom pune în dezbatere publică, pe baza căreia vom face evaluarea şcolilor doctorale şi vom cere să fie evaluate în primul rând acele universităţi ale căror şcoli doctorale ştim că au avut aceste chestiuni legate de integritate – teze de doctorat care au fost plagiate şi în plus unele dintre acestea nici nu au clarificat până la capăt toată situaţia”, a explicat Mircea Dumitru, prezent marţi la o întâlnire cu deputaţii Comisiei de învăţământ.
Întrebat în ce stadiu se află verificările legate de teza de doctorat a şefei DNA, el a arătat că acestea nu sunt finalizate. „În acea sesizare urmau să fie anexate şi nişte documente care să fie o parte probatorie pentru sesizare. Linkurile către acele documente nu erau active ieri. Aşteptăm să se finalizeze. Dacă se va finaliza această sesizare, atunci CNATDCU va intra în acţiune potrivit regulamentului pe care îl cunoaştem. Pe de altă parte, Universitatea de Vest din Timişoara a anunţat, ieri, că face o verificare a acestei teze de doctorat”, a spus Mircea Dumitru.
Universitatea de Vest din Timişoara (UVT) a demarat, la finalul săptămânii trecute, proceduri interne pentru clarificarea situaţiei apărute în spaţiul public vizavi o sesizare pe tema suspiciunii de plagiat a lucrării de doctorat a Codruţei Kovesi, a anunţat luni, într-un comunicat de presă, instituţia de învăţământ superior.
De asemenea, UVT a primit în cursul zilei de luni, 3 octombrie, punctul de vedere al Şcolii Doctorale de Drept şi a solicitat informaţii suplimentare pe care le aşteaptă în zilele următoare.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a afirmat în urmă cu o săptămână că a lucrat şapte ani la teza sa de doctorat şi lucrarea a fost întocmită cu respectarea tuturor normelor ştiinţifice.
„Teza mea este corectă, este o teză pe care am muncit-o, am lucrat şapte ani la acest doctorat. Am multe articole publicate (…) pe care eu le-am indicat în teză. Cine are îndoieli cu privire la corectitudine nu are decât să facă sesizare. (…) Cine contestă să vină cu probe şi să facă sesizare”, a spus Kovesi, la Europa FM.
Şefa DNA a explicat că lucrarea sa de doctorat a fost verificată în anul 2012 de Comisia Naţională de Etică, decizia acesteia fiind că nu este vorba de un plagiat.
Deputatul Sebastian Ghiţă s-a prezentat săptămâna trecută la sediul Parchetului General, susţinând că depune un autodenunţ în care arată că el şi mai mulţi demnitari ai statului român au falsificat şi măsluit raportul tehnic de expertiză prin care s-a stabilit că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în teza de doctorat.
În august 2012, Consiliul Naţional de Etică a decis că Laura Codruţa Kovesi, atunci procuror general al României, nu a plagiat în lucrarea sa de doctorat. Decizia a fost luată în urma analizei raportului Comisiei tehnice.
Grupul de Investigaţii Politice şi Miliţia Spirituală au acuzat-o la acel moment pe Laura Codruţa Kovesi că lucrarea sa de doctorat, susţinută în decembrie 2011 la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a Universităţii de Vest din Timişoara, cu titlul ”Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, este un plagiat, susţinând că reproduce cuvânt cu cuvânt, fără să citeze, lucrări ale altor autori din domeniu şi fără să folosească ghilimelele sau să indice sursele.