CNCAV: 144.000 de doze de vaccin de la Johnson&Johnson sosesc miercuri în ţară

01 06. 2021
janssen

„144.000 doze de vaccin Janssen vor ajunge mâine, 2 iunie a.c., la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară ‘Cantacuzino’. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră”, se precizează într-un comunicat al CNCAV transmis, marţi, AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, dozele de vaccin vor fi distribuite ulterior către Centrul Naţional de Stocare Bucureşti – 36.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Braşov – 18.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Cluj – 18.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Constanţa – 18.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Craiova – 18.000 doze, Centrul Regional de Depozitare Iaşi – 18.000 doze şi Centrul Regional de Depozitare Timişoara – 18.000 doze.

„Până la acest moment, ţara noastră a recepţionat 371.500 doze de vaccin produse de compania Johnson&Johnson, iar 120.076 au fost deja utilizate pentru imunizarea populaţiei. În România, alocarea dozelor de vaccin se realizează conform calendarului de livrare pus la dispoziţie de firma producătoare, sens în care, periodic, ţara noastră primeşte tranşele de vaccin necesare imunizării populaţiei”, se mai menţionează în comunicat.