CNMR: Decizia Ungariei de a bloca aderarea României la OCDE, declaraţie de război economic

Economica.net
09 09. 2017
romania_44444444444_33796600

„Aderarea la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică reprezintă pentru România un drept şi nu un favor, iar pentru statutul de membru România îndeplineşte toate criteriile necesare”, precizează CNMR în comunicatul citat.

În opinia reprezentanţilor CNMR, „hotărârea Guvernului de la Budapesta reprezintă un act politic ostil unilateral şi care va afecta grav interesele Ungariei”.

„Guvernul condus de Victor Orban îşi reconfirmă prin blocarea aderării României şi Croaţiei atitudinea izolaţionistă şi agresivă în raport cu vecinii, sub pretexte inventate sau generate. CNMR salută şi apreciază poziţia MAE din România şi solicită măsuri ferme. CNMR atrage atenţia şi asupra implicării UDMR în acest plan bine calculat de a bloca România, aceştia politizând şi amplificând prin prezenţa lor la manifestaţiile de la Târgu Mureş în mod intenţionat situaţia Liceului Greco Catolic. UDMR a acţionat astfel, încă o dată, ca un agent de influenţă al FIDESZ împotriva intereselor României”, susţine Coaliţia Naţională pentru Modernizarea României în comunicatul citat.

Sursa: AGERPRES