CNN : Romania este a şasea ţară al cărei premier demisionează pe fondul crizei
„Premierul României, Emil Boc, a demisionat luni, pe fondul protestelor faţă de măsurile de austeritate şi după moartea a cel puţin 34 de persoane din cauza frigului. România devine astfel a şasea ţară al cărei premier demisionează pe fondul crizei datoriilor care afectează Uniunea Europeană”, informează CNN.
Silvio Berlusconi Berlusconi a demisionat la sfârşitul anului trecut, în condiţiile în care Italia intrase în atenţia investitorilor şi risca să colapseze dacă nu era făcută o schimbare importantă pe scena politică.
Premierul grec George Papandreou a demisionat şi el, la sfârşitul anului trecut după o gafă ce a înfuriat întreaga Europă, anunţând că vrea să organizeze un referendum pentru ca populaţia să decidă dacă ţara mai vrea ajutor financiar extern sau intră în faliment.
Premierul portughez Jose Socrates a fost şi el sacrificat de criză în martie 2011, după ce parlamentul a respins măsurile de austeritate necesare pentru a primi un împrumut de urgenţă de la UE şi FMI.
Premierul spaniol Jose Rodriguez Zapatero a demisionat din cauza crizei şi a măsurilor de austeritate pe care a fost nevoit să le aplice, pentru ca Spania să nu ajungă în situaţia Greciei.
Chiar şi premierul irlandez, Brian Cowen „a depus armele”.
Se poate spune că aceste demisii au avut loc în ţările din zona euro care au apelat la ajutoare financiare de la Fondul Monetar Internaţional şi de la Uniunea Europeană.
În ceea ce priveşte România, ţară care nu face parte încă din zona euro, dar a âmprumutat bani de la FMI, agenţia France Presse remarcă faptul că, deşi „lăudat de FMI şi Bruxelles pentru reformele economice, dar confruntat cu un val de nemulţumire a populaţiei din cauza măsurilor de austeritate, premierul Emil Boc a demisionat luni”.
Şi alte publicaţii internaţionale au prezentat pe larg dimisia Guvernului Boc
„Preşedintele României l-a desemnat pe Cătălin Predoiu premier interimar după demisia primului-ministru Emil Boc”, scrie Daily Telegraph.
„Preşedintele Traian Băsescu va desemna un nou premier, care va avea sarcina formării unui Guvern ce va fi prezentat Parlamentului spre aprobare. Emil Boc, în vârstă de 45 de ani, a fost premier al României din 2008, când România a intrat într-o recesiune severă după ani de creştere economică solidă”, notează ziarul britanic.
„Ministrul român al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a fost numit premier interimar de către preşedintele Traian Băsescu, după ce Emil Boc a demisionat luni dimineaţă. Predoiu, în vârstă de 43 de ani, este avocat şi fost membru al Partidului Liberal (de opoziţie), scrie site-ul Novinite.com.
„Lăudat de FMI şi Bruxelles pentru reformele economice, dar confruntat cu un val de nemulţumire a populaţiei din cauza măsurilor de austeritate, premierul Emil Boc a demisionat luni. Preşedintele Traian Băsescu a lansat imediat consultări cu partidele politice în vederea desemnării unui nou prim-ministru, care va avea sarcina conducerii ţării până la alegerile parlamentare prevăzute în noiembrie”, comentează Agenţia France-Presse.