CNN şi revista Time au suspendat din funcţie un jurnalist acuzat de plagiat
Conducerea revistei Time a anunţat că l-a suspendat din funcţie pe Zakaria pentru o lună, „în aşteptarea unor articole viitoare”, în timp ce CNN nu a fixat o limită pentru această suspendare.
Sancţiunile au fost anunţate după ce Zakaria a cerut public scuze pentru faptul că a „împrumutat” dintr-un eseu publicat recent în New Yorker câteva pasaje despre regimul de deţinere a armelor de foc, pentru un articol pe care l-a publicat în această săptămână în revista Time.
„Jurnaliştii din mass-media au arătat faptul că anumite paragrafe din articolul meu apărut în revista Time în această săptămână prezintă asemănări foarte mari cu paragrafe din eseul publicat de Jill Lepore pe 23 aprilie în New Yorker. Ei au dreptate. Am comis o greşeală teribilă. E o eroare gravă, iar vina îmi aparţine în totalitate”, a scris Fareed Zakaria în mesajul prin care şi-a prezentat scuzele.
Ali Zelenko, purtător de cuvânt al revistei Time, a spus că această publicaţie a acceptat scuzele prezentate de Zakaria, dar s-a văzut nevoită să îl suspende, întrucât acesta a încălcat standardele profesionale.
Reprezentanţii postului CNN au precizat că l-au suspendat pe Zakaria deoarece acesta a postat pe blogul postului TV un articol asemănător celui apărut în revista Time, care include de asemenea pasaje ce nu îi aparţin.
Fareed Zakaria, născut în India, a studiat la universităţile Yale şi Harvard şi a fost manager-editor al publicaţiei Ministerului de Externe american, iar apoi editor la Newsweek International vreme de zece ani, înainte de a se angaja la CNN, în 2010, unde a prezentat emisiunea „Fareed Zakaria GPS”.
Suspendarea lui Fareed Zakaria s-a produs la scurt timp după recentul scandal de presă în care a fost implicat un jurnalist al publicaţiei New Yorker, Jonah Lehrer. Scriitor şi jurnalist specializat în articole pe teme ştiinţifice, Lehrer şi-a prezentat demisia, pe 30 iulie, după ce a recunoscut că a inventat câteva citate pe care le-a atribuit legendarului cantautor american Bob Dylan, în cartea sa intitulată „Imagine: How Creativity Works”.