CNP: Câştigul salarial mediu net ar putea să crească cu circa 100 de lei, la 1.939 lei, în 2016

Câştigul salarial mediu net ar putea să crească cu circa 100 de lei, la 1.939 lei, anul viitor, potrivit Prognozei preliminare de toamnă 2015, publicată pe site-ul Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), transmite Agerpres.
Economica.net - vin, 18 sept. 2015, 18:51
CNP: Câştigul salarial mediu net ar putea să crească cu circa 100 de lei, la 1.939 lei, în 2016

Pentru finalul acestui an, instituţia estimează un salariu de 1.817 lei. În ceea ce priveşte rata şomajului, proiecţia CNP arată că anul acesta poate ajunge la 6,8%, iar în 2016 la 6,7%. Numărul mediu de salariaţi ar putea să ajungă la 6 milioane în 2015 şi la 6,1 milioane anul viitor.

Potrivit Institutului Naţional de Statistică, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.849 lei, în iulie, în creştere faţă de luna precedentă cu 31 lei (1,7%).

Valorile cele mai mari s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.088 lei).

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...