CNSP și-a redus estimarea privind creșterea economică pe care o va înregistra România în 2024 de la 3,4% la 2,8%

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a modificat în scădere la 2,8%, de la 3,4% anterior, proiecţia de creştere economică pentru anul acesta, Produsul Intern Brut urmând să se cifreze la aproape 1.769 de miliarde de lei, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 19 sept. 2024, 17:37
CNSP și-a redus estimarea privind creșterea economică pe care o va înregistra România în 2024 de la 3,4% la 2,8%

Potrivit Proiecţiei Principalilor Indicatori Macroeconomici, publicată de CNSP, pentru 2025 este estimat un avans al PIB de 3,5% iar pentru 2026 de 3,7%, urmând ca, din 2027 tendinţa să fie de scădere la 3,3%, respectiv 2,9% în 2028.

Pentru anul în curs, estimările CNSP indică o creştere a consumului final de 4,5% şi a investiţiilor cu 5,8%.

Inflaţia la sfârşitul anului este prognozată la 4,5%, peste ţinta BNR de 4%, urmând să scadă la 3,8% anul viitor şi la 2,9% în 2026. Cursul de schimb mediu este proiectat la 4,98 de lei/euro în 2024.

Deficitul de cont curent este estimat în urcare la 7,7% din PIB în acest an, de la 7% din PIB anul trecut. Deficitul comercial se va majora, potrivit Comisiei de Prognoză, la 32,7 miliarde de euro în acest an, de la 28,9 miliarde de euro anul trecut, după un avans al exporturilor cu 1,8%, la 94,8 miliarde de euro, şi al importurilor de 4,5%, la 127,5 miliarde de euro.

Pe de altă parte, numărul mediu de salariaţi este estimat în creştere cu 0,9%, la 5,412 milioane de persoane, iar rata şomajului la sfârşitul anului în urcare cu 3,1%. Rata şomajului BIM este prognozată să urce cu 5,3% în acest an.

Câştigul salarial mediu net lunar ar putea urca, conform CNSP, cu 14,8% în 2024, la 5.066 de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
Ilie Bolojan: Riscăm ca până în a doua jumătate a anului viitor să nu putem consuma banii europeni
România se află în faţa riscului ca, până la jumătatea anului viitor, să nu poată absorbi fondurile europene pe care le are la dispoziţie, a declarat, luni, premierul Ilie Bolojan. ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de trazacționare de luni
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis luni în creştere pe aproape toţi indicii, iar valoarea tranzacţiilor a fost ...
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Trump anunță că introduce taxe vamale de 25% la importurile din Coreea de Sud și Japonia începând de la 1 august
Preşedintele american Donald Trump a anunţat luni că Statele Unite vor impune tarife de 25% la importurile din Japonia ...
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Grupul american Dow va închide trei fabrici chimice în Europa, din cauza mediul dificil de afaceri din regiune
Compania americană Dow a anunţat luni că va închide trei fabrici europene din industria chimică, şi va renunţa la ...