CNSU discută noi restricţii pentru gestionarea pandemiei de COVID-19. Ce măsuri sunt luate în calcul

22 10. 2021
carantina-timisoara-restrictii-circulatie-697916

Ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a precizat vineri că unele dintre măsurile care vor fi luate în contextul pandemiei vizează interzicerea organizării de evenimente private şi obligativitatea purtării măştii de protecţie atât în spaţii închise, cât şi spaţii deschise, „fără excepţii”.

„Măsurile despre care discutăm – care evident trebuie aprobate prin hotărârea CNSU şi apoi şi prin hotărâre de guvern, respectiv într-o a treia etapă vor trebui transcrise în ordine de ministru pe anumite domenii – privesc interdicţia de circulaţie pe perioada nopţii, cu mici excepţii, care sunt legate în primul rând de cei care au certificat verde, respectiv de cazuri urgente care au mai fost de-a lungul timpului, legat de cazuri medicale, respectiv pentru cei care au locuri de muncă pe timpul nopţii şi trebuie să fie prezenţi la locul de muncă. Se va propune interzicerea totală a evenimentelor private, a botezurilor, a nunţilor, indiferent de beneficiar, dacă pot să mă exprim aşa, adică aceste evenimente private vor fi interzise. Masca – obligatorie atât în spaţii închise, cât şi spaţii deschise, fără excepţii. De exemplu, acea excepţie care a existat ca într-un birou maxim 10 persoane pot sta împreună fără mască dacă sunt toţi vaccinaţi nu va mai exista, va fi doar pentru o singură persoană singură în birou”, a declarat ministrul.

El a precizat că accesul la majoritatea instituţiilor, respectiv la restaurante va fi permis doar pentru cei care au acest certificat verde, adică ori sunt vaccinaţi, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi.