CNVM trimite la Finanţe o propunere de proiect legislativ pentru restructurarea Rasdaq

Economica.net
07 02. 2013
minsterul_de_finante_24983000_27117800

UPDATE: Investitorii cer CNVM să publice propunerea de proiect legislativ care vizează restructurarea Rasdaq

Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) solicită Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) să publice propunerea de proiect legislativ care va fi transmisă Ministerului Finanţelor Publice şi care vizează restructurarea pieţei Rasdaq.

„AIPC solicită ca CNVM să publice fără întârziere propunerea de proiect legislativ referitoare la piaţa Rasdaq pe care intenţionează să o transmită către Ministerul Finanţelor Publice, pentru ca investitorii să poată analiza prevederile propuse. AIPC va formula o cerere oficială în acest sens pe care o va înainta către CNVM în zilele următoare. AIPC reaminteşte, totodată, că, până la acest moment, nu au fost făcute publice actele depuse de Bursa de Valori Bucureşti pentru modificarea statutului pieţei Rasdaq, deşi a solicitat acest lucru anterior. Din acest motiv, AIPC recomandă CNVM să manifeste mult mai multă transparenţă decât în trecut pentru că numai în acest mod poate transmite investitorilor încrederea necesară în această instituţie”, se arată într-un comunicat transmis de asociaţie.

Reprezentanţii investitorilor mai spun că până la publicarea propunerii „îşi exprimă rezerva” cu privire la declaraţiile de CNVM referitoare la existenţa în proiect a unor prevederi care asigură respectarea drepturilor acţionarilor şi a intereselor lor.

 

„Această propunere reflectă procesul de consultare realizat de CNVM cu participanţii la piaţă, operatori, depozitari, emitenţi, asociaţii profesionale, investitori şi are drept principal obiectiv protecţia investitorilor în societăţile tranzacţionate pe piaţa Rasdaq. Proiectul iniţiat de CNVM oferă dreptul şi posibilitatea societăţilor comerciale tranzacţionate pe piaţa Rasdaq de a alege operatorul de piaţă sau sistem, respectiv piaţa sau sistemul alternativ pe care ar urma să fie tranzacţionate, în urma exercitării opţiunii acţionarilor acestor societăţi în cadrul adunărilor generale ale acţionarilor”, se arată într-un comunicat transmis de Comisie.

Totodată, propunerea CNVM prevede ca, în anumite situaţii specifice, acţionarii se pot retrage din acţionariatul firmei, la un preţ echitabil, „astfel încât să fie respectate drepturile legitime ale acestora în calitate de investitori în piaţa de capital”.

„Subliniem că prin acest proiect legislativ, CNVM a intenţionat încadrarea pieţei Rasdaq în actuala arhitectură legală a sistemelor de tranzacţionare din piaşa de capital, instituită de normele europene în domeniu şi transpuse în legislaţia noaţională, cu respectarea drepturilor acţionarilor societăţilor de pe această piaţă şi fără a prejudicia interesele legitime ale acestor societăţi”, se mai spune în comunicat.

Propunerea de proiect legislativ va fi transmisă către Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere că CNVM nu are dreptul de a promova proiecte legislative.

Statutul incert al pieţei Rasdaq este o problemă care trenează de mai mulţi ani şi pentru care CNVM şi Bursa nu au reuşit să găsească o soluţioneze.

Situaţia a început după ce în 2004 au fost schimbate prevederile la nivel european, astfel că Rasdaq nu mai poate fi considerată piaţă reglementată, aşa cum CNVM a stabilit la înfiinţarea Rasdaq, în 1996. După 2004, CNVM nu a încadrat Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare, astfel că acest segment de tranzacţionare nu este încadrat în prezent în niciuna din cele două tipuri de pieţe.

Clarificarea statutului pieţei Rasdaq a dus în acest an la o dispută între Bursa de Valori Bucureşti şi Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC), după ce asociaţia a anunţat că Bursa a transmis către CNVM o solicitare pentru calificarea/autorizarea pieţei Rasdaq ca sistem alternativ de tranzacţionare şi a cerut publicarea informaţiile respective.

Informaţiile respective au fost confirmate o săptămână mai târziu de Bursă, însă solicitarea şi alte date din propunerea transmisă Comisiei nu au fost făcute public.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei, Lucian Anghel, afirma pe 24 ianuarie că BVB susţine elaborarea unei legi care să clarifice statutul Rasdaq.

În această dispută, AIPC a cerut luni chiar demisia tuturor membrilor Consiliului de Administraţie al Bursei pentru „iniţiativa ocultă şi nelegală” de a transforma piaţa Rasdaq în sistem alternativ de tranzacţionare propriu.

Pe piaţa Rasdaq sunt listate 1.084 de societăţi, cu o capitalizare totală de 9,1 miliarde lei (2,07 miliarde euro). În ultimii şase ani, aproape jumătate dintre companiile de pe Rasdaq s-au delistat, numărul acestora coborând de la 2.019 în anul 2007, când bursa atingea maxime istorice.

În ultimii ani, rulajele au scăzut continuu, iar tranzacţiile de anul trecut abia au însumat 218,6 milioane lei (48,9 milioane euro), de 2,6 ori mai puţin faţă de 2011, când operaţiunile au cumulat 575,3 milioane lei (136,2 milioane euro). Rulajul total este cu mult sub cel înregistrat în 2007, când a fost un vârf de 4,254 miliarde lei (1,287 miliarde euro).

Pe piaţa reglementată a BVB sunt listate în prezent acţiuni emise de 79 de companii, cu o capitalizare totală de 99,94 miliarde lei (22,79 miliarde euro), iar la categoria titlurilor „Nelistate” sunt 25 de firme. Rulajele au scăzut din 2007 de la 13,8 miliarde lei (4,152 miliarde euro), la 7,436 miliarde lei (1,674 miliarde euro) anul trecut.