Coaliția de guvernare a căzut de acord cu privire la începerea proiectelor pilot privind oferirea de vouchere și organizarea unei loterii pentru vaccinați

10 08. 2021
ruleta_52558200

„Am fost de acord să începem proiectele pilot, să vedem cum vor funcţiona ele, cu vouchere în valoare de 100 de lei şi o loterie”, a precizat premierul.

El a adăugat că programul privind voucherele va fi gestionat de Ministerul Sănătăţii, iar loteria va fi analizată în perioada următoare.

„Vom vedea în funcţie de cum merg proiectele. În iarnă au mai fost astfel de programe, am alocat sume pentru medicii de familie, ştiţi foarte bine, acolo sumele n-au fost cheltuite. Atunci, propunerea mea în coaliţie a fost să pornim cu un program mai mic. Dacă sursele vor fi epuizate, vom aloca resurse mai multe. Aştept actul normativ, să fie aprobat în şedinţă de guvern. Cred că o să fie HG. (…) Loteria încă nu ştim cum va funcţiona. Vor fi alocate resurse şi vom vedea care va fi schema, vom discuta cu experţii, cei care fac loterii. Ne vom uita la sistemul deja implementat de ANAF – loteria bonurilor fiscale – şi cred că de acolo ne vom inspira”, a explicat şeful Guvernului.

Întrebat care este impactul bugetar, el a arătat că este vorba de „50 de milioane pentru cele două proiecte”.

Acordarea de bonuri de masă pentru cei care se vaccinează a fost anunțată mai întâi în această după-amiază de ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

Coaliţia de guvernare a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID-19, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

Potrivit ministrului, bonurile vor avea valoare nominală de 100 de lei şi constituie o măsură de stimulare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2.

„În ceea ce priveşte măsurile de stimulare, am agreat o măsură care a fost propusă şi anume bonuri de masă pentru cei care se vaccinează de acum încolo şi urmează să vedem posibilităţile tehnice pentru a organiza loterii pentru persoanele vaccinate. Propunerea este de aproximativ 100 de lei pentru un bon de masă, pentru vaccinare completă – a doua doză de Pfizer sau prima doză de Johnson”, a declarat Mihăilă, care a participat la şedinţa coaliţiei de guvernare care are loc la Palatul Parlamentului.