Coaliția de guvernare a decis ca proiectul de eliminare a pensiilor speciale ale parlamentarilor să fie adoptat săptămâna viitoare
La şedinţa coaliţiei de guvernare, reuniune desfăşurată la Palatul Victoria, alături de preşedinţii PSD şi PNL au fost prezenţi mai mulţi lideri social-democraţi şi liberali.
Totodată, potrivit aceloraşi surse, în cadrul şedinţei s-a stabilit ca tot săptămâna viitoare, marţi sau miercuri, va fi dat un vot în Camera Deputaţilor, decizională, asupra proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru îndeplinirea unui jalon asumat în acest sens prin PNRR.
Un alt subiect discutat în cadrul coaliţiei a fost cel legat de numirea noului secretar general al Guvernului, funcţie pentru care PNL, formaţiune căruia îi revine acest portofoliu, îl susţine pe Mircea Abrudean, fost şef al Cancelariei prim-ministrului Nicolae Ciucă. Sursele citate au precizat că o decizie pe această temă urmează să fie luată în viitoarea şedinţă a coaliţiei.