Coaliţia guvernamentală germană este creditată cu un avans minim în ultimul sondaj electoral
Potrivit acestei anchete realizate de institutul Emnid şi care va apărea în săptămânalul Bild am Sonntag, conservatorii cancelarului Angela Merkel (CDU şi fratele său bavarez CSU) ar obţine 39 la sută, în timp ce partidul liberal FDP doar 6 la sută.
Social-democraţii sunt creditaţi cu 26 la sută, iar aliatul lor tradiţional cu 9 la sută. Stânga radicală Die Linke ar obţine 9 procente, în timp ce partidul antieuro Alternative für Deutschland (AFD) nu ar depăşi pragul electoral de 5 la sută.
Însumând voturile, coaliţia actuală a lui Merkel (conservatori şi liberali) ar obţine 45 la sută, cu doar un punct procentual avans în faţa opoziţiei (SPD, verzi şi stânga radicală), creditată cu 44 la sută. SPD a exclus însă o guvernare cu stânga radicală.
„Suspansul rămâne până la final. Cursa rămâne strânsă între partidele aflate la putere şi cele ale opoziţiei”, a declarat directorul institutului de sondaje Emnid, Klaus-Peter Schöppner, pentru Bild am Sonntag.
De mai multe zile, scenariul cel mai frecvent evocat în ziare este cel al unei mari coaliţii între conservatorii lui Merkel şi social-democraţi.
Acest sondaj a fost realizat pe un eşantion format din 2.047 de persoane în perioada 14-20 septembrie, precizează Bild am Sonntag, într-un comunicat.
Un număr de 61,8 milioane de alegători sunt chemaţi la urne, duminică, în Germania pentru a alege 598 de deputaţi ai celui de-al 18-lea Bundestag, care va desemna apoi cancelarul.