Coca Cola HBC are un nou director general, adus de la Danone
Stephan Batoux (45 de ani) îl înlocuieşte pe Michalis Imellos, care a asigurat interimatul pe poziţia de conducător al operaţiunilor Coca-Cola HBC România începând cu iunie 2011, potrivit reprezentanţilor companiei. Noul director general al producătorului de băuturi răcoritoare a fost cooptat din echipa Danone, unde, din ianuarie 2009, a ocupat funcţia de director general.
Batoux a intrat în echipa Danone în 1999, fiind promovat treptat în cadrul structurilor de achiziţii, ajungând director de achiziţii pentru Danone Franţa. Ulterior, a coordonat achiziţiile diviziei de lactate a grupului, la nivel mondial. Incepand cu 2004, Batoux a condus departamentul operaţional din cadrul Danone Rusia şi a deţinut poziţia de director general al Danone Ucraina.
Noul director Coca Cola HBC este licenţiat în ştiinţe economice la Universitatea din Kent şi a obţinut titlul de MBA la Înalta Şcoalăp de Comert din Bordeaux.
Numirea lui Batoux la şefia Coca Cola HBC România vine într-un moment mai delicat, în contextul în care, rezultatele financiare pe 2011 ale companiei nu arătau tocmai bine. Anul trecut, volumele comercializate pe plan local au scăzut cu 4%, menţinându-se practic acelaşi trend ca şi în 2010. Astfel, în 2011, Coca Cola a vândut în România 160,7 milioane de unităţi de vânzare, cu 7 milioane mai puţine decât cu un an în urmă. Business-ul pe plan local a fost în 2010 de aproximativ 414 milioane de euro. La nivel mondial, scăderea a fost de numai 1% din punct de vedere al volumelor comercializate, dar veniturile nete au crecsut cu 1%.