Coca-Cola Hellenic a înregistrat pierderi 29 milioane euro în primul trimestru

Economica.net
10 05. 2012
coca_cola_le_01_00292500

Profitabilitatea companiei, al doilea mare îmbuteliator al produselor Coca-Cola la nivel mondial, a fost afectată şi de preţul mai mare al zahărului, potrivit unui comunicat al Coca-Cola Hellenic.

„În pofida mediului de afaceri dificil, am crescut sau am menţinut cota de piaţă în funcţie de volum, pentru băuturile acidulate. La curs de schimb valutar constant şi excluzând impactul hiperinflaţionist din Belarus, veniturile nete din vânzări, pe navetă, au urcat cu 3%”, a declarat pentru Bloomberg directorul general, Dimitris Lois.

Excluzând costul unor măsuri de reorganizare, Coca-Cola Hellenic a înregistrat în primul trimestru pierderi de 18,6 milioane euro, în creştere de la o pierdere de 1 milion de euro în urmă cu un an.

Compania intenţionează să bugeteze în acest an 50 de milioane de euro pentru restructurare, ceea ce va genera economii de 35 de milioane de euro pe an din 2013.

Măsurile de reorganizare aplicate anul trecut vor aduce beneficii de circa 40 de milioane de euro în acest an, potrivit comunicatului.

Volumul vânzărilor a scăzut cu 2% în primul trimestru, la 425 de milioane de navete, din cauza măsurilor de austeritate din ţări precum Grecia şi Irlanda, în timp ce vremea rece din Europa Centrală şi de Est a afectat cererea. Veniturile au urcat cu 1%, la 1,14 miliarde de euro.

Piaţa din Grecia are o contribuţie de 6% la vânzările grupului.

„La nivel de grup, perspectiva din Europa este volatilă şi anticipăm că încrederea consumatorilor va rămâne scăzută pe tot parcursul anului”, a apreciat Lois.

Pe pieţele emergente, volumul vânzărilor a scăzut cu 3%, la 195,9 milioane navete, dar veniturile au urcat cu 6%, la 593,1 milioane euro.

Coca-Cola Hellenic a înregistrat pe pieţele emergente pierderi operaţionale de 7,7 milioane euro, în scădere de la 9,8 milioane euro în urmă cu un an.

În România, volumul vânzărilor s-a redus cu un ritm scăzut, de o singură cifră, din cauza temperaturilor foarte scăzute din februarie, care s-au adăugat condiţiilor economice dificile.Volumul vânzărilor de produse sub brand Coca-Cola a urcat cu un ritm de o singură cifră, iar în cazul Coca-Cola Zero a avut loc o dublare a volumului.

Coca-Cola Hellenic deţine în România patru fabrici, la Iaşi, Timişoara, Ploieşti şi Vatra Dornei.

Coca-Cola Hellenic România îmbuteliază băuturi răcoritoare carbonatate (Coca-Cola, Fanta, Sprite, Schweppes), necarbonatate (Cappy Tempo), nectaruri (Cappy Nectar), ceaiuri (Nestea), apă (Dorna, Dorna-Izvorul Alb, Poiana Negri), băuturi energizante (Burn) şi cafea (Illy).