Cocktail Holidays se aşteaptă să ducă în Grecia măcar 50% dintre cei 12.000 de turişti români transportaţi anul trecut

Turoperatorul Cocktail Holidays va relua charterele de vară începând cu 5 iulie, prima destinație de vacanță pentru această vară fiind Grecia, țară care a ridicat restricțiile de călătorie impuse de pandemia cu Covid 19 și care se află pe lista INSP în zona verde (lista statelor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/autoizolare la întoarcerea în țară). Pachetele turistice vândute includ asigurare de călătorie și storno, iar tarifele încep de la 329 euro/pers pentru pachate cu avion și toate taxele incluse. Compania de turism mizează pe faptul că în acest an va duce în Grecia măcar jumătate dintre cei 12.000 de turiști de anul trecut. 
Răzvan Zamfir - mar, 23 iun. 2020, 18:25
Cocktail Holidays se aşteaptă să ducă în Grecia măcar 50% dintre cei 12.000 de turişti români transportaţi anul trecut

Cele mai multe chartere sunt către insulele Creta, Rodos, Santorini, Zakynthos, cu plecări din București și Cluj-Napoca. Primul charter va pleca din București către Insula Santorini, pe data de 5 iulie. Cele mai căutate pachete turistice au fost cele la hoteluri de 4 stele, cu demipensiune, iar ca destinații Santorini și Creta – zona Chania – se află în topul preferințelor românilor.

„Înainte de pandemie, charterele pentru luna iunie erau pline, aveam chiar și liste de așteptare. Acum însă, suntem la jumătate din volumul normal de chartere. Avem reduceri foarte mari, spre exemplu, pe Santorini, unde operăm singurul charter de pe piață, avem oferte de 60% la cazare, în luna iulie, tariful fiind de 519 euro/persoană cu toate taxele incluse. Vrem să menționăm, așa cum au anunțat și autoritățile din Grecia, în cazul nefericit în care s-ar îmbolnăvi de Covid-19, turiștii beneficiază de asigurare și vor fi tratați pe cheltuiala statului grec ”, spune Dan Goicea, CEO Cocktail Holidays.

Citește și: Cum va arăta vara pe plajă pentru europeni

Pentru un pachet turistic cu avionul și toate taxele incluse în Creta tarifele pornesc de la 329 euro/persoană, pentru cele în Rodos de la 385 euro/persoană, în timp ce pentru un sejur în Zakynthos pornesc de la 409 euro/persoană. Pentru acest sezon estival, touroperatorul estimează că va trimite în Grecia un număr de peste 5.000 de turiști.

Charterele către Turcia sunt încă în stand by, în prezent, turiștii care doresc sa călătorească în această țară fiind nevoiți să stea în carantină la întoarcerea în România.

“Avem multe întrebări din partea turiștilor, care sunt foarte dornici să meargă în Turcia. Așadar așteptăm cu nerăbdare să putem reîncepe operarea și sperăm să putem face acest lucru în a doua parte a lunii iulie. Păstrăm constant legătura cu partenerii turci și nu numai”, spune Maria Goicea, Manager Marketing Cocktail Holidays.

De la începerea pandemiei și până în prezent, aproximativ 60% dintre turiștii care au fost nevoiți să amâne plecarea și-au reprogramat vacanța fie anul acesta, mai târziu, fie anul viitor, iar circa 18% au cerut returnarea banilor, restul fiind cei care vor beneficia de vouchere.

„Este prima dată când avem rezervări atât de multe cu un an înainte pentru sezonul estival. În 2020, cea mai mare parte a sezonului estival este pierdută, însă, ca și turoperatori, încercăm să recuperăm cu destinații care au un sezon mai extins, precum Egipt sau Emiratele Arabe Unite. Grecia deținea circa 50% din operarea noastra de vară anii trecuți, zburam catre opt insule. Evident, anul asta am pierdut teren, mai ales că nu toți turiștii au curaj, iar unii au preferat mașina și au pierdut enorm de mult timp. Avionul ramane cel mai sigur și, în plus, grecii au introdus control statistic la intrarea în țară, se face un control aleatoriu și sunt pregătiți să-i trateze pe costuri proprii”, explică Goicea.

În ceea ce privete vacanțele către Turcia, turoperatorul și-a amânat plecările pentru după 17 iulie, și nici atunci nu se știe exact ce se va întâmpla.

„Spre Grecia avem șase zboruri pe săptămână, primul val, format din cei mai curajoși, care vor să călătorească neapărat. Valul doi va fi mai mare, către sfârșitul lui iulie. Și noi vom face o deplasare pe 9 iulie in Creta”, explică Goicea.

A crescut, de asemenea, foarte mult turismul în România și există cerere pentru Delta Dunării, Ardeal, Nordul Moldovei, Litoral, dar România nu poate prelua toți turiștii care ieșeau din țară într-un an obișnuit, atât din cauza capacităților de cazare, încă puține, dar și a infrastructurii și a calității serviciilor, care nu se ridică la nivel celor de afară, iar prețurile sunt în multe cazuri, mai mari decât în Grecia sau Turcia.

Cocktail Holidays are un pachet de asigurări pesonalizate cu Mondial, parte a Alianz Group, și toate ofertele turoperatorului includ o asigurare de îmbolnăvire, dar, situația nu e generalizată, și nicio firmă de asigurări nu are oferte legate de covid.

Problemele ridicate de pandemie

„Am mutat zborurile din perioada de urgență pentru anul viitor, chiar dacă vor crește tarifele, ne-o asumăm. Unii au acceptat, alții nu. Am mai acordat și vouchere de călătorie, și unii deja au profitat și au luat vacanțe pe România. Prețurile noastre au scăzut puțin pentru această vară. Sunt la fel ca anul trecut… Dar e complicat, fiecare hotel are prețurile lui, clienții lui… la unii vin englezi și polonezi, la alții nemți, și dacă nu vor mai veni, unii hotelieri au decis să nu deschidă deloc hotelul,” explică Dan Goicea.

Potrivit acestuia, e oarecum normal ca prețurile să crească în România, sunt costuri în plus. Unele restaurante au costuri și de 2.000 de euro pe lună cu materialele sanitaare, dar turoperatorul nu și-a majorat prețurile pe Grecia.

Citește și: Se deschide Disneyland Paris

Circa 60% dintre turiști și-au reprogramat, iar restul de circa 40% vor vouchere, nu au curaj să plece in acest an, iar restul, în jur de 18%, au cerut banii inapoi.

„Acum, vrem să ajungem la 5.000 de turiști în Grecia, în condițiile în care anul trecut am avut 12.000 de turiști, dar cifrele se pot schimba. Dorință există. Pe iunie nu avem niciun sejur și nu știu nici un alt turoperator care să aibă. Pe iulie, sunt ceva turiști, dar sper că după valul unu, care nu e foarte încărcat, piața își va mai reveni. Sunt mai puține destinații, sunt mai puține zboruri, e mai complicat”, afirmă Goicea. „Aveam în primăvara 2.500 de rezervari. La toamnă vrem să pornim Egiptul și suntem revânzătorul numărul unu al Tarom. Sperăm să se dea drumul și la Turcia ca să ajungem măcar la 50%… Dar dacă s-ar închide Grecia, ar fi grav pentru noi…”, spune acesta.

Oricum, susține Dan Goicea, lecția nu s-a terminat încă, mai avem de învățat. „Prelungirea voucherelor de vacanță a fost un ajutor din partea guvernului, dar feedback-ul e că tarifele au crescut foarte mult și voucherele nu prea mai ajută… Noi nu ne-am trimis angajații în șomaj tehnic, e nevoie de specialiști și încercăm să ne păstrăm cei 45 de angajați. Am renunțat doar la juniori, care erau în probă… dar nu mai mult de cinci”, punctează acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru susţinerea investiţiilor şi pentru cheltuirea chibzuită a fiecărui......
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
BVB a pierdut 6,04 miliarde de lei la capitalizare săptămâna asta
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut 6,047 miliarde de lei la capitalizare, respectiv 1,73%, în această săptămână, ...