Cocor îşi vinde active în rate. Au început să ramburseze din credite
Consiliul de Administraţie al companiei Cocor SA, care operează magazinul cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului, au decis să achite o parte din sumele datorate BCR din fonduri proprii, după ce instituţia financiar bancară i-a anunţat că va trece la executarea silită dacă nu îşi achită sumele restante. Pentru a face rost de bani, compania a scos la vânzare mai multe active, printre care şi magazinul Cocor. Până acum au reuşit să vândă un spaţiu comercial de aproximativ 127 de mp aflat într-un bloc din zona Unirii din Bucureşti , pentru 500.000 de euro, sumă din care vor achita în jur de 417.000 de euro pentru care BCR a comunicat o somaţie de plată, potrivit unui anunţ al companiei.
Vânzări în rate
Compania se pare că a găsit cumpărători şi pentru alte două spaţii comerciale, tot din Bucureşti, de 50 şi 100 de metri pătraţi. Tranzacţiile nu au fost perfectate, dar Consiliul de Adminsitraţie a decis că cele două active vor fi vândute pentru 1 milion de euro şi respectiv pentru aproximativ 2 milioane de euro, plăţile urmând să se efectueze în rate pe o perioadă de trei ani. Cumpărătorii vor trebui însă să achite un avans de 85.000 de euro şi respectiv 170.000 de euro.
O nouă somaţie
Sumele din noile tranzacţii vor fi utilizate tot pentru a achita din împrumutul luat de la BCR, în condiţiile în care până cel târziu pe 15 septembrie, Cocor SA va trebui să mai achite peste 1,1 milioane de euro, confotrm unei somaţii înaintate de bancă la începutul acestei luni. De asemenea, Cocor a înaintat BCR propunerea de a încheia un act adiţional la contractul de credit ipotecar de 19 milioane de euro, pe care societatea l-a contractat în 2009 în vederea renovării magazinului.
În primul trimesru al anului, Cocor a raportat o cifră de afaceri netă de peste 2,85 milioane de lei, adică 70,2% din ce se prevăzuse şi în scădere faţă de perioada similară a anului anterior, când cifra de afaceri raportată s-a cifrat la 5,85 milioane de lei. Stocurile au crescut şi ele de la o valoare de numai 22.770 de lei în primul trimestru din 2011, la peste 226.700 în primul trimestru al anului curent. Profitul operaţional înainte de amortizare (EBITDA) a atins o valoare de peste 2,5 milioane de lei,
Principalii acţionari ai Cocor sunt Liviu Ursan şi Daniel Stoica, cu 14,8%, respectiv 14,65% din acţiuni, fondul de investiţii Broadhurst, cu 13,3% din acţiuni, SIF Muntenia şi SIF Transilvania, cu câte 10%, şi Aurel Beşliu, cu 16%.