Cod galben de inundaţii pe râuri din judeţele Cluj, Maramureş, Sălaj, Satu Mare şi Bihor

07 05. 2023
inundatii-cluj

Conform hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate, cedării apei din stratul de zăpadă din zona montană înaltă şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Satu Mare), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Maramureş, Sălaj şi Satu Mare), Crasna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Sălaj, Maramureş şi Satu Mare).

De asemenea, avertizează INHGA, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE pe râurile din bazinele hidrografice: Ier – bazin superior, Barcău – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, judeţele: Satu Mare, Sălaj şi Bihor.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice, INHGA va actualiza prognoza.