COD GALBEN DE NINSORI şi ploi în toată ţara: Cum va fi vremea de alegeri în ţară și în Bucureşti

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori şi ploi, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.
Economica.net - vin, 07 dec. 2012, 20:29
COD GALBEN DE NINSORI şi ploi în toată ţara: Cum va fi vremea de alegeri în ţară și în Bucureşti

Potrivit primei avertizări, valabilă în intervalul sâmbătă, ora 17.00 – duminică, ora 8.00, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte.În zona montană şi în Banat, cantităţile de precipitaţii vor depăşi, local, 25 de litri pe metru pătrat şi, izolat, 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

În al doilea cod galben, Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că duminică, între 8.00 şi 20.00, vor fi precipitaţii în toate regiunile.

Astfel, va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Oltenia, iar în Muntenia şi Dobrogea va ploua.

Cantităţile de precipitaţii vor depăşi 25-30 de litri pe metru pătrat în Carpaţii Orientali şi Meridionali şi în Moldova. Tot duminică, în special în prima parte a zilei, vântul va avea intensificări, iar în Crişana, Banat şi la munte va viscoli ninsoarea.

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi rece, izolat geroasă în primele ore în nord şi centru. Înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei şi mixte în Transilvania şi în Oltenia. În zona montană şi în Banat cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.

În restul teritoriului, pe arii restrânse vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie şi vor fi condiţii de polei. Vântul va avea intensificări în sudul şi sud-estul ţării, dar mai ales la munte şi în sudul Banatului, unde va viscoli temporar ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.

LA BUCUREŞTI: Vremea se va menţine rece. Cerul se va înnora, iar noaptea vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. Vântul se va intensifica. Temperatura maximă va fi de 4…5 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 3 grade.

LA MUNTE:  Vremea se va menţine rece. Înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales spre seară şi în cursul nopţii, va ninge, la început în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali apoi şi în restul zonelor montane. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va avea intensificări. În primele ore ale intervalului, pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă.

DUMINICĂ

ÎN ŢARĂ: Vremea va fi în general închisă. În cursul zilei vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei, mixte în Transilvania şi Oltenia şi sub formă de ploaie în rest. Noaptea, aria precipitaţiilor se va restrânge şi va ninge în Moldova, în Muntenia vor fi precipitaţii mixte, iar în Dobrogea vor predomina ploile. În zona montană şi în Moldova, cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp. Îndeosebi în prima parte a zilei vor mai fi intensificări ale vântului, cu precădere în Banat, Crişana şi la munte, unde va viscoli temporar ninsoarea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 7 grade, mai ridicate în sud-est, iar cele minime, în general, între -6 şi 6 grade.

LA MUNTE: Vremea va fi în general închisă şi pe arii extinse se vor semnala precipitaţii sub formă de ninsoare. Cantităţile de apă pot fi mai însemnate. Vântul va sufla tare. Temperatura aerului va marca o creştere uşoară faţă de ziua precedentă.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...