Cod galben de ninsori şi viscol în 14 judeţe, de sâmbătă dimineaţă. Informare de ploi şi vânt, în rest, de luni seară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol în zonele montane din 14 judeţe aflate în Moldova, Muntenia şi Transilvania, începând de sâmbătă dimineaţă, respectiv o informare de ploi, ninsori şi vânt în rest, din această seară.
Economica.net - vin, 01 dec. 2017, 12:40
Cod galben de ninsori şi viscol în 14 judeţe, de sâmbătă dimineaţă. Informare de ploi şi vânt, în rest, de luni seară

Potrivit meteorologilor, în intervalul 1 decembrie, ora 21:00 – 2 decembrie, ora 18:00, în marja informării meteo, sunt prognozate precipitaţii în majoritatea regiunilor. Astfel, În Oltenia, Muntenia, sudul şi centrul Moldovei va ploua şi se vor cumula cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp şi pe arii restrânse 25 – 30 l/mp. Totodată, în Transilvania şi Maramureş, precum şi la munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar izolat se va semnala polei.

În nord-estul Moldovei vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în restul Moldovei, Dobrogea şi Bărăgan, cu viteze de 50 – 55 km/h, iar la munte, mai ales pe creste, precum şi pe litoral, vor fi rafale de 60 – 70 km/h.

De asemenea, pe 2 decembrie, între orele 1:00 şi 13:00, va fi în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme rea, în 14 judeţe: Suceava, Neamţ, Bacău, vestul judeţului Vrancea, Covasna, Harghita, cea mai mare parte a judeţului Braşov, sudul judeţelor Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea şi Gorj (zona de sud), respectiv nordul judeţelor Hunedoara, Alba şi Sibiu.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, precum şi în vestul Moldovei vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent, iar vântul va avea intensificări temporare, viscolind şi spulberând zăpada, mai ales în zona înaltă de munte.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ar putea actualiza atenţionările meteo.

Te-ar mai putea interesa și
Revoltă împotriva comportamentului austriecilor: Răzvan Nicolescu, fost ministru și membru în Consiliul de Supraveghere (CS) al Petrom, cere plecarea șefului OMV, Alfred Stern, din fruntea CS al Petrom. Ce acuzații a adus
Revoltă împotriva comportamentului austriecilor: Răzvan Nicolescu, fost ministru și membru în Consiliul de Supraveghere ...
Răzvan Nicolescu, fost ministru al Energiei și membru în Comitetul de Supraveghere (CS) al Petrom, companie controlată de firma austriacă OMV, dar cu statul român al doilea acționar, solicită......
Departamentul de Stat american a concediat peste 1.300 de angajați într-o singură zi, ca parte a planului de reducere a personalului pe care l-a pregătit de mai multe luni
Departamentul de Stat american a concediat peste 1.300 de angajați într-o singură zi, ca parte a planului de reducere ...
Diplomaţia americană a început vineri concedierea a peste 1.300 de angajaţi, a declarat pentru AFP un responsabil al ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau la sfârșitul lui mai 2025 active în valoare de 166,2 miliarde de lei, în creștere cu 19%
Fondurile de pensii private obligatorii aveau la sfârșitul lui mai 2025 active în valoare de 166,2 miliarde de lei, în ...
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 166,2 miliarde de lei, la finalul lunii mai 2025, în ...
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Autostrada A5 București – Giurgiu: A fost admisă contestația la licitația pentru studiul de fezabilitate
Consilul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis, în parte, contestația Activ Proiectare la licitația ...