Cod galben de polei în 31 de judeţe şi ninsori viscolite la munte

Un număr de 31 de judeţe din ţară au intrat sub avertizare cod galben de polei, vineri dimineaţă, la ora 5.00, iar la munte vor fi intensificări ale vântului şi ninsori viscolite, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 05:41
Cod galben de polei în 31 de judeţe şi ninsori viscolite la munte

Avertizarea de polei va fi valabilă până sâmbătă, la ora 12.00.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, judeţele afectate sunt Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Dolj, Vâlcea, Sibiu, Mureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Argeş, Olt, Covasna, Neamţ, Iaşi, Botoşani, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa.

Astfel, în aceste zone până sâmbătă la prânz vor fi precipitaţii mixte asociate cu polei în vestul, centrul şi nordul ţării, iar în nord-vest şi la munte cantităţile vor depăşi 20 de litri pe metru pătrat.

În judeţul Caraş-Severin, la peste 1.800 de metri altitudine, vor fi intensificări ale vântului, care la rafală vor depăşi viteze de 90-100 de kilometri pe oră, viscolind zăpada.

În prima parte a zilei de vineri, poleiul va fi semnalat în Banat şi Crişana, iar după-amiază, în Transilvania şi nordul Moldovei.

De asemenea, poleiul se va depune şi în Oltenia, vestul Munteniei şi local în Transilvania şi Moldova, în noaptea de vineri spre sâmbătă şi în prima parte a zilei de sâmbătă, când va fi semnalat şi în restul teritoriului.

La munte, vor fi ninsori moderate cantitativ şi temporar viscolite. În noaptea de vineri spre sâmbătă, ninsorile se vor extinde în regiunile intracarpatice. Aici, vântul va avea intensificări pe tot parcursul intervalului, iar rafalele vor ajunge la 70-80 de kilometri pe oră.

Vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 de kilometri pe oră şi trecător peste 70 de kilometri pe oră şi în regiunile vestice în cursul zilei de vineri şi în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit meteorologilor.

Te-ar mai putea interesa și
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
UNSAR: Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie a fost de 60.000 de euro
Cea mai mare despăgubire achitată anul trecut în baza unei asigurări de călătorie de către o companie membră UNSAR a fost de circa 60.000 de euro, mai mare cu peste 33% față de recordul din......
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere ultima şedinţă din această săptămână iar valoarea tranzacţiilor ...
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică și un genocid
Consiliul Europei avertizează că acțiunile militare ale Israelului în Fâșia Gaza echivalează cu o epurare etnică ...
Acţiunile militare ale Israelului din Fâşia Gaza "echivalează cu o epurare etnică şi un genocid", a denunţat vineri ...
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană vrea să impună sancțiuni împotriva gazoductului Nord Stream 2. Cancelarul german Merz susține măsura
Uniunea Europeană se apropie de o decizie vizând includerea gazoductului Nord Stream 2 într-un nou pachet de sancţiuni ...