Cod galben de vânt şi polei în peste trei sferturi din România, până marţi după-amiaza. Informare de ploi în restul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben de intensificări ale vântului şi polei, valabile în peste trei sferturi din ţară, precum şi o informare de ploi moderate cantitativ şi vânt ce vizează majoritatea regiunilor, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 08 feb. 2021, 10:13
Cod galben de vânt şi polei în peste trei sferturi din România, până marţi după-amiaza. Informare de ploi în restul ţării

Astfel, potrivit meteorologilor, un prim Cod galben va fi valabil în intervalul 8 februarie, ora 12:00 – 9 februarie, ora 12:00, iar zonele afectate sunt cele montane şi sudul Banatului, al Transilvaniei şi Dobrogea.

Pe parcursul zilei de luni (8 februarie), în Carpaţii Meridionali, vântul va continua să prezinte intensificări, cu viteze în general de 80 – 100 km/h, îndeosebi la peste 1.800 de metri altitudine, spulberând zăpada, iar în sudul Banatului, vor fi rafale de 55 – 70 km/h.

De asemenea, în seara şi în noaptea de luni spre marţi (8/9 februarie), vântul se va intensifica în toate zonele montane, cu viteze de 80 – 90 km/h, precum şi în sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde vor fi rafale în general de 55 – 65 km/h.

Un al doilea Cod galben de vreme rea va intra în vigoare la ora 15:00 şi va fi valabil până marţi, la ora 10:00, şi vizează jumătatea de nord a Moldovei, unde, temporar, vor fi precipitaţii slabe mixte şi se va depune polei.

În acelaşi timp, în perioada 8 februarie, ora 12:00 – 9 februarie, ora 12:00, va fi în vigoare o informare meteo, conform căreia va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în nord-vest şi în zona de munte, vor fi cantităţi de apă de 15 – 20 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Pe crestele montane înalte va mai ninge, dar la altitudini mai mici de 1.800 de metri, ploile vor determina topirea parţială a stratului de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări la munte, unde vor fi rafale de 70 – 90 km/h, iar local şi temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze în general de 40 – 60 km/h. În zonele înalte şi, trecător, în nordul Moldovei zăpada va fi spulberată.

ANM precizează că, în prima jumătate a acestei săptămâni, vor mai fi intervale cu ploi moderate cantitativ. În nord-vestul ţării se vor acumula cantităţi de apă de 40 – 50 l/mp.

Te-ar mai putea interesa și
Președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud și ambasadorul acestei țări au vizitat centrala de la Cernavodă. Uzina a beneficiat în timp de importante investiții coreene
Președintele Adunării Naționale a Coreei de Sud și ambasadorul acestei țări au vizitat centrala de la Cernavodă. Uzina ...
Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica, a subliniat importanţa colaborării cu Korea Hydro & Nuclear Power (KHNP) în două proiecte majore: retehnologizarea Unităţii 1 de la Cernavodă şi......
Schimbările climatice aduc aparatele de aer condiționat portabile în casele germanilor, agregate de care nu aveau nevoie până acum câțiva ani – Bloomberg
Schimbările climatice aduc aparatele de aer condiționat portabile în casele germanilor, agregate de care nu aveau nevoie ...
Majoritatea locuinţelor din Germania, şi din nord-vestul Europei, nu au aer condiţionat şi nici nu aveau nevoie de un ...
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și depus niciun denunț, ci doar a dat declarații cu privire la fapte
Dragoș Anastasiu cere DNA o copie a presupusului denunț pe care l-ar fi făcut. Vicepremierul spune că nu a semnat și ...
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că nu a semnat şi nu a depus un denunţ în dosarul de corupţie ale unor funcţionari ...
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Dragoș Pîslaru (MIPE): Am deblocat semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din PNRR
Semnarea contractelor pentru măsurile din componenta RePowerEU din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) ...