Cod portocaliu de ninsoare şi viscol, extins la 18 judeţe din sud şi sud-est

Economica.net
25 01. 2014
viscol_47160900

COD PORTOCALIU

Viscolul puternic va continua în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi zonele montane aferente, precum şi în nordul Dobrogei. În aceste regiuni vântul va sufla în rafale de peste 70…80 km/h, ninsoarea va fi puternic viscolită şi troienită, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.

COD GALBEN

În intervalul menţionat, în sudul Transilvaniei şi centrul Moldovei va ninge, vântul va avea intensificări, cu viteze de 60-70 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită. În cursul zilei de sâmbătă, în jumătatea sudică a Dobrogei vor predomina ploile, moderate cantitativ, izolat se va depune polei, iar vântul va sufla cu rafale de peste 70-80 km/h.

Administraţia Naţională de Meteorologie precizează că această nouă informare meteo va fi actualizată în cursul serii de sâmbătă.