Cod portocaliu de ninsori abundente şi viscol, începând de luni seară, în şapte judeţe. Ploile încep în aproape toată ţara de astăzi

Economica.net
26 11. 2017
iarna_67584578493_79967200

Astfel, ANM a emis o avertizare cod galben valabilă de duminică de la ora 16.00, de ploi însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului, pentru Muntenia, estul Olteniei şi sudul Moldovei, scrie News.ro. Va ploua pe arii extinse, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40…50 l/mp. În judeţele Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Ilfov, local vântul se va intensifica, temporar cu viteze de 55…65 km/h.

Cantităţi de apă de 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp vor fi şi în Dobrogea şi vestul Olteniei. Îndeosebi în dimineaţa zilei de marţi, precipitaţii mixte se vor semnala local în Oltenia şi pe arii restrânse în Muntenia.

O avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă şi intensificări ale vântului la munte intră în vigoare duminică la ora 16.00 până luni la ora 18.00. Zonele afectate sunt Carpaţii Meridionali şi Orientali, sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei.

În Carpaţii Meridionali şi Orientali, va ninge însemnat cantitativ, iar vântul va prezenta intensificări temporare mai ales în zona înaltă, cu viteze la rafală de 55…70 km/h. Îndeosebi în noaptea de luni spre marţi şi în prima parte a zilei de marţi, vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare se vor semnala şi în sudul şi estul Transilvaniei şi vestul Moldovei, unde local se va depune strat de zăpadă.

Totodată, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de ninsori abundente, strat consistent de zăpadă şi intensificări ale vântului, de luni ora 20.00 până marţi la ora 16.00, fiind afectată zona de munte a judeţelor Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş. Va ninge abundent, se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări temporare cu rafale de 55…70 km/h spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii.