Cod portocaliu de ploi abundente în 19 judeţe, până vineri. Cod galben de furtuni şi inundaţii în mai multe regiuni

19 05. 2021
furtuna_bucuresti_456787654_76536900

Potrivit meteorologilor, în Banat şi Crişana, precum şi în zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 – 50 de litri/mp şi izolat 70 de litri/mp, scrie Agerpres.

La altitudini de peste 1.700 – 1.800 de metri, ploile vor determina topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 de centimetri.

Judeţele avertizate cu Cod portocaliu sunt: Bihor, Cluj, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Covasna, Harghita, Buzău, Vrancea şi Bacău.

De asemenea, tot până vineri la ora 11:00 a fost emisă o avertizare Cod galben de ploi însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, fenomene care vor afecta 23 de judeţe.

În Transilvania, Maramureş şi zona deluroasă a Olteniei, Munteniei şi Moldovei, precum şi în nordul Carpaţilor Orientali, temporar se vor semnala averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, izolat, grindină. Cantităţile de apă vor depăşi local 25 de litri/mp şi izolat 40 – 50 de litri/mp.

Judeţele avertizate cu Cod galben sunt: Alba, Cluj, Gorj, Maramureş, Sibiu, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Mureş, Sălaj, Vâlcea, Braşov, Covasna, Harghita, Neamţ, Satu Mare,Vrancea, Bacău, Buzău, Dâmboviţa, Mehedinţi, Prahova şi Suceava.

Cod galben de vânt puternic în 11 judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis miercuri dimineaţa mai multe atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic valabile în următoarele ore în 11 judeţe.

Potrivit meteorologilor, între orele 8:00 şi 14:00, în localităţi din judeţele Botoşani, Iaşi şi Vaslui se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55 -65 km/h.

De asemenea, până la ora 9:00, în zona de munte a judeţelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj şi Vâlcea, la peste 1,800 de metri altitudine, vântul va avea intensificări la rafale de peste 90 – 100 km/h. Tot până la aceeaşi oră în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa se vor semnala intensificări temporare ale vântului cu rafale de 110 – 120 km/h.

Potrivit ANM, miercuri dimineaţa, în mai multe localităţi din judeţul Buzău vântul va avea viteze de peste 90 – 100 km/h.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Cod galben de inundaţii pe râuri din trei bazine hidrografice aferente judeţelor Mureş şi Harghita

Râuri din trei bazine hidrografice aferente judeţelor Mureş şi Harghita se află sub atenţionare Cod galben de inundaţii, până miercuri la ora 12:00.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), se pot produce viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, dar şi cu posibile depăşiri ale Cotelor de Atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Gurghiu, Niraj, Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu din judeţele Mureş şi Harghita.

În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice INHGA va actualiza prognoza emisă.