„Cod roșu” pentru producția de floarea-soarelui din România. Avem a doua cea mai mare scădere din UE

25 07. 2023
floarea soarelui _97417300

Fermierii români ar putea obține anul acesta, în medie, doar 2,16 tone de floarea-soarelui la hectar, cu 11% sub media ultimilor cinci ani, dar cu 12% peste 2021, un an agricol extrem de slab, arată ultima prognoză a Comisiei Europene care a revizuit  randamentul la floare cu 8,8% în minus față de luna trecută.

Având în vedere că România este cel mai mare producător de floarea-soarelui din Europa, prognoza europeană pentru floarea-soarelui a suferit cea mai puternică revizuire în jos dintre toate culturile monitorizate, ajungând la 5% sub media pe cinci ani.

Dintre statele membre, România ar avea cea mai semnificativă a doua reducere de randament, în condițiile în care Estonia ar produce cu 40% mai puțin decât media ultimilor cinci ani.

Analiștii Comisie se așteaptă la un randament mediu de 2,12 tone la hectar la nivelul UE, cu un maxim de 2,98 de tone la hectar în Ungaria și un minim de 0,7 tone în Estonia unde producția ar putea scădea cu 40% față de media ultimilor cinci ani și cu 22% față de anul trecut.

Anul trecut, România a eecoltat 2 milioane de tone de floarea-soarelui de pe 1 milion de hectare, ceea ce înseamnă că anul acesta fermierii ar putea ajunge la 2,3 milioane de tone.

În ceea ce privește perspectivele de randament pentru cerealele de iarnă, mediile estimate sunt apropiate de cele istorice și mai bune decât anul trecut.

„Recoltarea cerealelor de iarnă este îngreunată de precipitațiile frecvente. Condițiile generale pentru culturile de vară sunt adecvate în vestul țării, dar au slăbit în estul țării. De asemenea, în regiunile cu producții importante de cereale din estul României, aprovizionarea cu apă pentru culturile de vară este limitată, cu efecte negative asupra creșterii culturilor.

În ansamblu, perspectivele de randament pentru porumb boabe și floarea-soarelui au devenit mai pesimiste, iar previziunile noastre privind randamentele au fost reduse sub media pe cinci ani”, se arată într-un raport al Comisiei.

La porumb boabe, Comisia estimează un randament mediu de 5,03 tone la hectar, cu 7% sub media ultimilor cinci ani, dar cu 67% peste anul trecut. Raportat la media ultimilor cinci ani, am putea avea a doua cea mai mare scădere a producției la hectar din UE, după Portugalia (minus 10%).

În ceea ce privește porumbul masă verde, randamentul ar putea fi, conform ultimei prognoze, de 23,8 tone la hectar, cu 10% peste media ultimilor cinci ani și 40% în plus față de 2021.

Cât despre grâu, previziunile au fost ajustate în sus față de iunie, de la 4,26 de tone la hectar la 4,73 de tone la hectar, cu 10% peste media ultimilor cinci ani și 13% mai mult decât în 2021.