Codul Fiscal lasă mai mulţi bani în buzunarul străinilor care conduc firme din România

Economica.net
07 05. 2012
imprumuturi_rapide_fara_garantii1_97334000

Expaţii sunt străinii detaşaţi în România să ocupe poziţii de conducere la companiile din piaţa autohtonă.

Începând din acest an, impozitarea veniturilor salariale și a veniturilor din alte surse e mai avantajoasă pentru expaţi, în condițiile în care, prin recentele modificări aduse legislației fiscale, ei își pot declara veniturile globale în România, începând cu cel de-al doilea an de rezidență  fiscală. Până acum, expaţii îşi puteau declara veniturile în România după al treilea an de ședere în România.

Expaţii care muncesc în România rămân cu mai mulţi bani în mână după impozitarea veniturilor, decât în cazul în care ar fi fost detaşaţi să lucreze în alte state. Pentru că aici veniturile lor sunt impozitate cu 16%, în timp ce în străinătate, veniturile sunt impozitate progresiv, în anumite cazuri, chiar şi cu 50%. Informaţia apare în doua ediție a studiului anual European Salary Survey, al Deloitte, care analizează costul salarial în 11 țări din Uniunea Europeană.

„În cazul cetățenilor străini care se stabilesc în România, chiar și pentru o perioadă limitată de timp, dreptul de impozitare asupra veniturilor acestora poate reveni României, în anumite condiții. Acest lucru înseamnă, pe de o parte faptul că străinii vor beneficia de un impozit de 16%, de multe ori mult mai avantajos față de alte țări unde veniturile se impozitează progresiv (rata de impozit putând ajunge chiar și la 50%), și pe de cealaltă parte, statul român ar putea încasa mai mulți bani la buget. Un pas următor necesar pentru o bună administrare și colectare a acestor venituri va presupune debirocratizarea procesului de declarare a acestora pentru a asigura un grad de conformare voluntară cât mai ridicat”, spune Raluca Bontaș, senior manager la Deloitte Tax.