Codul rutier: Proiectul de lege privind măsurile de siguranţă pentru copii în vehicule, adoptat în Senat
Proiectul de lege a fost adoptat cu 69 de voturi pentru, trei abţineri şi 25 de voturi împotrivă, în baza raportului comun de admitere al comisiilor de specialitate, scrie Agerpres.
Proiectul modifică şi completează OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, ca urmare a necesităţii alinierii legislaţiei naţionale de profil la normele europene incidente în materie privind utilizarea obligatorie a centurilor de siguranţă şi măsurilor de siguranţă pentru copii în vehicule.
Proiectul prevede stabilirea obligaţiei pentru conducătorii de autovehicule având locuri prevăzute cu centuri de siguranţă de a se asigura că, pe timpul conducerii vehiculului, persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate, în condiţiile prevăzute de regulament, numai în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate, precum şi a sancţiunii aferente.
O altă modificare se referă la stabilirea interdicţiei pentru conducătorii de autovehicule care nu sunt echipate cu sisteme de siguranţă de a transporta copii în vârsta de până la trei ani şi a obligaţiei de a transporta copiii cu vârsta peste trei ani, având o înălţime de până la 150 de centimetri, în astfel de autovehicule, dacă ocupă, pe timpul transportului, orice alt loc decât cel de pe scaunul din faţă, precum şi a sancţiunii aferente.
Senatul este prima Cameră sesizată.