Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete în martie 2014 faţă de ianuarie ’90 a fost 5779,1

Economica.net
09 05. 2014
bani_57794336569_15525600

Coeficientul este adus la cunoştinţa consiliilor judeţene şi locale, primăriilor, societăţilor comerciale şi unităţilor specializate în vânzarea locuinţelor, în conformitate cu prevederile Legii 112/1995, referitoare la vânzarea/cumpărarea locuinţelor naţionalizate.

Potrivit prevederilor Legii 112/1995 – Legea caselor naţionalizate – valoarea despăgubirilor care se acordă foştilor proprietari şi moştenitorilor acestora, pentru apartamentele nerestituite în natură, precum şi preţul de vânzare, sunt actualizate prin intermediul unor coeficienţi care ‘nu pot fi mai mici decât coeficientul de creştere a veniturilor salariale medii pe economie’.

Coeficientul de creştere a câştigurilor salariale medii nete pe economie este comunicat, de regulă, de INS în luna următoare trimestrului care s-a încheiat.