Coface: Numărul total de insolvenţe în ECE a crescut cu 39,3% în 2022
„Regiunea Europei Centrale şi de Est (ECE) a trecut prin schimbări economice semnificative în ultimii trei ani. O mare eterogenitate, diverse măsuri de sprijin şi modificări legislative au afectat semnificativ situaţia insolvenţelor. Pandemia de Covid-19 şi recesiunea economică ulterioară, precum şi impactul economic al războiului din Ucraina, au adus îngrijorări nu numai asupra activităţii macroeconomice şi pieţelor de mărfuri, ci şi asupra lichidităţii companiilor”, arată studiul, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, economiile ECE au dat semne de redresare în 2021 şi în prima jumătate a anului 2022, majoritatea ţărilor înregistrând rate de creştere mai mari, în ciuda volatilităţii semnificative.
„Anul 2022 a adus în mare parte o activitate economică solidă, cu o creştere a PIB-ului Croaţiei şi Sloveniei depăşind 5% şi rate de creştere în Polonia, România şi Ungaria apropiate de acest nivel. Pe de altă parte, Estonia a intrat în recesiune cu o rată de creştere de -1,3%”, a declarat Grzegorz Sielewicz, head of economic Research for Central and Eastern Europe.
În ceea ce priveşte insolvenţele, studiul semnalează că măsurile de sprijin introduse de guverne în 2020 au contribuit la scăderea numărului de insolvenţe. Procesul de încetare a acestor măsuri a fost treptat, companiile beneficiind în continuare de ele pe fondul dobânzilor scăzute în 2021.
„Cu toate acestea, în 2022 am observat o creştere clară a insolvenţelor, deoarece companiile s-au confruntat cu mai multe provocări, inclusiv preţuri ridicate la energie, inputuri, serii de majorări ale dobânzilor, cea mai mare inflaţie din ultimele decenii şi incertitudini legate de războiul din Ucraina”, a spus Grzegorz Sielewicz.
Coface estimează că numărul total de proceduri de insolvenţă în ţările din ECE a crescut de la 25.917 în 2021 la 36.090 în 2022, un avans de 39,3%. Opt ţări au înregistrat un număr mai mare de insolvenţe în 2022 decât anul precedent (Bulgaria, Croaţia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România şi Serbia), iar patru ţări au raportat o scădere (Republica Cehă, Estonia, Slovacia şi Slovenia). Creşteri mai mari ale insolvenţelor au fost înregistrate de Serbia şi Ungaria (+106%, respectiv, +86%), în timp ce scăderea cea mai mare a procedurilor a fost în Estonia (-17%).
Potrivit sursei citate, sectoarele consumatoare de energie sunt cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma creşterii preţurilor mărfurilor, de unde şi costurile de operare mai mari. De exemplu, în Polonia, sectoarele chimicale, metale, hârtie-lemn şi agroalimentar au raportat întârzieri de plată mai mari decât media, majoritatea dintre ele întâmpinând întârzieri mai lungi de plată faţă de anul precedent. Aceste sectoare au fost, de asemenea, larg reprezentate în statisticile regionale privind insolvenţele: metalele, hârtia, lemnul şi sectorul agroalimentar au înregistrat rate de insolvenţă ridicate şi accelerate.
Sectorul construcţiilor a fost, de asemenea, afectat semnificativ. Ratele de insolvenţă sunt deosebit de ridicate în Croaţia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania şi Polonia, datorită preţurilor ridicate ale materialelor de construcţie şi ale inputurilor. Acest sector a fost, de asemenea, afectat de o piaţă imobiliară inertă din cauza creşterii ratelor dobânzilor şi a inflaţiei mai mari, precum şi de un deficit de forţă de muncă.
De asemenea, comerţul cu amănuntul este un alt sector cu o pondere considerabilă a numărului de insolvenţe în majoritatea ţărilor, în ciuda unei evoluţii relativ limitate în 2022. Inflaţia persistentă a afectat major cheltuielile de consum, ceea ce ar trebui să conducă la un număr mai mare de insolvenţe în acest sector.
„Perspectivele economice rămân cel puţin incerte. Experţii noştri prognozează o încetinire a inflaţiei pentru lunile următoare, dar totuşi, o mare parte a economiilor din regiunea ECE ar trebui să înregistreze o creştere mai slabă în 2023. Într-adevăr, inflaţia va rămâne cu mult peste ţintele băncii centrale. Ca atare, acestea din urmă vor continua să majoreze ratele, iar asta va avea efecte negative asupra solvabilităţii companiilor. Considerăm că numărul companiilor aflate în situaţie de insolvenţă ar trebui, prin urmare, să continue să crească în 2023”, a afirmat Jaroslaw Jaworski, CEO Coface Europa Centrală şi de Est.