„Confederație” africană între Burkina Faso, Mali şi Niger

07 07. 2024
africa

Şefii de stat ai celor trei ţări, militari instalaţi la putere în urma unor lovituri de stat, „au decis să treacă la o nouă etapă, spre o integrare mai aprofundată între statele membre”, se spune în comunicatul final al summitului.

„În acest scop, ei au adoptat tratatul ce instituie o confederaţie între Burkina Faso, Mali şi Niger, denumită Confederaţia Statelor din Sahel (AES)”, se precizează în comunicat.

Foto: (c)  ISSIFOU DJIBO/EPA


Cele trei ţări ale AES au anunţat în ianuarie că se retrag din Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vesr (CEDEAO), organizaţie pe care ei o consideră instrumentalizată de Franţa, fostă putere colonială.

Crearea acestei confederaţii vine să confirme acest divorţ.

Şefii de stat ai ţărilor din CEDEAO urmează să se reunească duminică la Abuja, unde problema relaţiilor cu AES se va afla pe agenda discuţiilor.

Ţările din AES au format în martie o forţă comună pentru a lupta împotriva jihadiştilor care le atacă în mod regulat teritoriile.

Sâmbătă, ele şi-au exprimat de asemenea dorinţa de a „mutualiza mijloacele lor”, în sectoare considerate strategice, precum agricultura, apa, energia sau transporturile.

De asemenea, ele au cerut ca limbile locale să fie utilizate mai mult în media publice şi private din ţările lor.