Cognizant Softvision din Cluj a ajuns la 2000 de angajaţi, după ce a angajat 400 de ingineri software în 2020

Cognizant Softvision a anunțat astăzi că a ajuns la 2.000 de angajați în România, fiind astfel unul dintre cei mai mari angajatori de tehnologie din țară. Pe lângă angajarea a peste 400 de ingineri software, de la începutul acestui an, compania a deschis și noi studiouri în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași și Baia Mare.
Lidia Neagu - joi, 19 nov. 2020, 10:41
Cognizant Softvision din Cluj a ajuns la 2000 de angajaţi, după ce a angajat 400 de ingineri software în 2020

„A ajunge la 2.000 de angajaţi este o etapă importantă şi un indicator puternic al angajamentului nostru faţă de creşterea în România, în special într-un an în care ne-am confruntat cu toţii cu situaţia COVID-19. Am trecut la un model de business 100% cu munca de la distanţă de la începutul pandemiei şi intenţionăm să continuăm să operăm în acest mod şi să fim atenţi la sănătatea şi bunăstarea angajaţilor noştri, atât timp cât situaţia o impune. Am implementat un “work from home journey”, prin care încercăm să stăm conectaţi, constant, în mediul virtual. Experienţa şi capacitatea noastră de a ne dezvolta se datorează în mare parte culturii noastre vibrante, care este un element esenţial pentru succes atunci când vine vorba de gestionarea şi lucrul într-un model de business cu echipe distribuite”, a declarat Mihai Constandiş, Country Manager, Head of Eastern Europe Studios, Cognizant Softvision.

Cognizant Softvision România şi-a extins business-ul cu peste 40 de clienţi noi în ultimele zece luni, din domenii precum servicii financiare, asistenţă medicală, educaţie şi industrii de bunuri de larg consum, business-uri care caută să-şi îmbunătăţească ofertele digitale, în special în urma COVID-19.

„De când ne-am unit forțele cu Cognizant, prin abordarea noastră unică de inginerie, design și dezvoltare de produse și servicii digitale am reușit să oferim soluții inovatoare și experiențe digitale de impact pentru clienții noștri”, a spus Andres Angelani, CEO, Cognizant Softvision. „Ne concentrăm să ne dezvoltăm continuu și aspirăm să fim cel mai cunoscut brand din lume pentru crearea de produse și soluții digitale care conectează brandurile cu consumatorii.”

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...