Colapsul Guvernului Germaniei ar putea fi o veste bună pentru pieţele financiare europene – Reuters

13 11. 2024
germania

Unul dintre motivele colapsului coaliţiei guvernamentale de la Berlin este lipsa unui acord pentru suspendarea aşa-numitei „frâne a datoriilor”, care limitează împrumuturile Germaniei, iar primele impresii ale pieţelor financiare sunt că alegerile din februarie ar putea aduce mai multă certitudine pentru o economie germană care tocmai a evitat recesiunea.

„Creşterea economiei germane a fost una anemică şi asta a fost în mare parte un rău autoprovocat deoarece Germania a rămas blocată cu frâna datoriilor într-un moment în care economia are nevoie de sprijin. Colapsul coaliţiei este un element constructiv şi sperăm că va exista mai multă relaxare fiscală în bugetul pe 2025”, a declarat Guy Miller, analist şef la Zurich Insurance Group.

O creştere a cheltuielilor guvernamentale cu 1% până la 2% din PIB timp de zece ani ar putea stimula creşterea potenţială până la 1%, de la 0,5% în prezent, estimează şi analistul ING, Carsten Brzeski. „Germania nu are nicio problemă cu finanţele publice”, precizează Brzeski, în condiţiile în care datoria publică este la doar 63% din PIB, şi are mai mult spaţiu pentru a cheltui decât alte mari economii precum cele ale Franţei sau Italiei.

Fondul Monetar Internaţional a estimat şi el că Germania ar trebui să aibă în vedere o relaxare a frânei datoriilor şi orice semnale referitoare la majorarea cheltuielilor ar putea da un impuls acţiunilor europene.

Indicele bursier pan-european STOXX 600 a înregistrat un avans de doar 6% în acest an, adică mai puţin de un sfert din creştere de 26% înregistrată de indicele bursier american S&P 500.

Analiştii de la Citi se aşteaptă ca reducerile de taxe propuse de partidul de opoziţie CDU, care este în frunte în sondajele de opinie, să impulsioneze acţiunile.

De asemenea, moneda euro, care marţi a coborât până la un curs de 1,06 dolari, cel mai mic de după luna aprilie, şi există discuţii referitoare la ajungerea la paritate cu dolarul american pe fondul îngrijorărilor cu privire la tarifele vamale, ar putea beneficia şi ea de pe urma alegerilor din Germania.

Analistul şef de la Societe Generale, Kit Juckes, menţionează faptul că Germania a devansat Japonia în acest an în clasamentul ţărilor cu cele mai multe active străine, ceea ce înseamnă că are suficient capital care ar putea fi utilizat pentru a investi în propria sa economie. Aceşti bani „ar putea fi utilizaţi pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale germane pentru a relansa economia”, spune Juckes, adăugând că asta ar putea avea un impact semnificativ asupra euro dacă Guvernul va semnala o modificare semnificativă a politicii sale.

Există speranţa că o modificare de politică în Germania ar putea deschide uşa pentru mai multe cheltuieli comune europene. Câştigarea alegerilor prezidenţiale din SUA de către Trump ar putea obliga blocul comunitar, care este presat deja să facă investiţii pentru a-şi îmbunătăţi competitivitatea, să îşi majoreze cheltuielile cu apărarea.