Colindătorii au pornit prin sate să vestească Naşterea Domnului VIDEO
Ca să iasă colăceii rumeniţi, trebuie să te pricepi şi la focul din vatră. Nici n-au terminat bine gazdele lucrul, că pe uliţe se şi aud glasurile colindătorilor.
Peste zi, gospodinele mai pregătesc şi alte bunătăţi. Cu ele îi vor cinsti pe oaspeţi spre seară, când aceştia vin pe la case şi cântă colinde.